Miniştrii Energiei din UE sunt de acord cu economisirea energiei şi promovarea regenerabilelor
Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au convenit luni asupra reglementărilor privind economisirea energiei şi promovarea regenerabilelor, ca parte a măsurilor propuse de Bruxelles pentru combaterea schimbărilor climatice prin reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră în acest deceniu.
De asemenea, oficialii au discutat opţiunile privind reducerea în mod colectiv a cererii de gaze pe termen scurt, pentru a face faţă posibilelor reduceri din Rusia, notează Agerpres. Comisia Europeană urmează să prezinte în iulie un plan ce vizează coordonarea măsurilor de pregătire în cazul noilor reduceri ale aprovizionării, în contextul războiului.
„Pentru industrie trebuie să prezentăm o abordare coordonată”, a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson, referindu-se la măsurile de reducere a cererii de gaze, dând asigurări că cetăţenii vor fi protejaţi în cazul adoptării unor astfel de decizii.
Miniştrii încearcă să ajungă la poziţii comune privind propusa legislaţie în vederea îndeplinirii obiectivului UE de a reduce cu 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030, de la nivelul din 1990.
Oficialii sprijină ţintele propuse de Bruxelles în 2021 de a obţine 40% din energie din surse regenerabile până în 2030 – faţă de 22% în 2020 – şi de a reduce consumul de energie cu 9% faţă de nivelul preconizat.
Dar ţinta de reducere a consumului primar de energie până în 2030 este făcută în mod voluntar, şi nu obligatoriu, la solicitarea Spaniei. Dar ţările sprijină şi propunerea Germaniei care vrea să se asigure că fiecare stat membru contribuie la o altă ţintă obligatorie de a reduce consumul final de energie în blocul comunitar.
Luni are loc, la Luxemburg, Consiliul UE Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.
___