Asociatia GRAUR: Suspiciunile de plagiat ale lui Codrut Olaru se dovedesc a fi veridice si consistente. Sa fie inlaturat din CSM si din toate institutiile statului
Asociatia Grupul pentru Reforma si Alternativa Universitara (GRAUR) a anuntat, joi seara, ca a verificat lucrarea „Particularitatile criminalitatii organizate in Romania” scrisa de Codrut Olaru, vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar suspiciunile de plagiat „se dovedesc a fi veridice si consistente”. Membrii Asociatiei solicita inlaturarea din CSM a lui Olaru, dar si din toate institutiile statului, inclusiv din Ministerul Public, potrivit news.ro.
Reprezentantii Asociatiei GRAUR au anuntat, joi seara, ca au efectuat o cercetare a lucrarii „Particularitatile criminalitatii organizate in Romania”, scrisa de vicepresedintele CSM Codrut Olaru, iar „suspiciunile de plagiat se dovedesc a fi veridice si consistente”.
„Ne simtim obligati sa remarcam gravitatea deosebita a demersului de publicare a acestei monografii in care autorul a atras, fara drept, numele unei institutii a Statului Roman pentru a da credibilitate si notorietate unei lucrari contrafacute, prin mentiunea ‘adjunct al Procurorului General al Romaniei’ plasata pe prima coperta. Acestea sunt faptele pe care, in calitate de reprezentanti ai societatii civile, le consideram deosebit de grave, o incalcare grosolana si iresponsabila a conditiilor intrinseci de integritate pe care un angajat al statului roman este obligat sa si le asume si sa le respecte”, precizeaza reprezentantii Asociatiei GRAUR.
Potrivit acestora, „un procuror care este dispus sa faca dovada unei calitati profesionale exceptionale prin intermediul unei scrieri contrafacute, care foloseste plagiatul pentru inselarea unei comunitati de cititori avizati, reprezinta o vulnerabilitate permanenta a sistemului de justitie”.
„In consecinta, va solicitam, in mod imperativ, sa actionati pentru indepartarea imediata a cetateanului Codrut Olaru din pozitia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii si apoi, sa actionati, in mod serios si ferm, pentru inlaturarea persoanei mentionate din orice cariera asociata cu institutiile statului, inclusiv ale Ministerului Public”, mai scriu reprezentantii Asociatiei.
Acestia anunta ca au inclus lucrarea si faptele de plagiat constatate in Indexul Operelor Plagiate in Romania, la adresa electronica www.plagiate.ro, sub numerele 00407, 00408, 00409, 00410, respectiv 00411.
In 15 ianuarie, Pressoane scria ca vicepresedintele CSM Codrut Olaru si-a plagiat intreaga teza de doctorat intitulata „Particularitatile criminalitatii organizate in Romania”, coordonata de ministrul Justitiei Tudorel Toader.
Potrivit sursei citate, cele 250 de pagini din teza de doctorat a lui Codrut Olaru sunt copiate din mai multi autori romani, dar si din surse online. Coordonatul lucrarii i-a fost ministrul Justitiei, Tudorel Toader, care la momentul sustinerii tezei era decanul Facultatii de Drept de la Universitatea din Iasi si judecator al Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR).
Teza de doctorat a lui Codrut Olaru nu are nicio valoare stiintifica, fiind doar o inventariere a unor tematici precum traficul de droguri sau de persoane, terorismul, criminalitatea informatica sau spalarea banilor, scrie Pressone.
Cele mai multe referinte bibliografice au aparut pana in 2009, cu toate ca teza a fost sustinuta in 2013, nu au fost respectate nici regulile de citare si apar foarte multe surse online. De asemenea, primele aproximativ 30 de pagini din teza lui Codrut Olaru sunt copiate din mai multe surse, fiind intercalate paragrafe sau fraze din diversit autori.
Cateva zeci de pagini sunt copiate ad literam din volumul „Criminalitatea organizata si spalarea banilor”, semnat de fostul procuror Gheorghe Mocuta si aparut in 2004 la editura Noul Orfeu. Olaru nu il citeaza pe Mocuta, cu care a fost coleg la Parchetul General, cu toate ca a preluat cel putin 28 de pagini consecutive de la acesta, inclusiv o schema a unei organizatii mafiote si pastreaza si sublinierile fostului sau coleg. Singurele modificari facute de Olaru sunt minimale, precum inlocuirea formularii „trebuie sa mentionam” cu „trebuie mentionat”, noteaza Pressone.
O alta sursa folosita de Codrut Olaru fara citare, conform Pressone, este un articol jurnalistic publicat in 2009 in ziarul Romania Libera, intitulat „Cum functioneaza retelele de crima organizata”, fiind preluat cuvant cu cuvant, inclusiv intertitlurile.
Contactat de Pressone pentru un punct de vedere, vicepresedintele CSM, nou ales in aceasta functie in 5 ianuarie, a declarat ca lucrarea ii apartine in intregime si nu a fost scrisa de nimeni altcineva.
„In conditiile in care parerea dumneavoastra este deja formata, orice discutie este inutila. Puteti sa confirmati ca m-ati sunat, dar nu fac niciun fel de comentariu. O sa vedem mai departe care e dezvoltarea subiectului. Categoric exclud o astfel de prezumtie pana una, alta. Indiscutabil nu a fost scrisa de altcineva. Eu am scris-o”, a declarat Codrut Olaru pentru Pressone.
Codrut Olaru a fost ales vicepresedinte al CSm, in 5 ianuarie, primind votul favorabil a 10 dintre membrii Consiliului, noua votand „impotriva”.
„Va asigur ca voi milita constant pentru apararea independentei sistemului judiciar. Nu putem, eu si doamna presedinte aleasa deja, sa realizam ceea ce ne-am propus fara sprijinul dumneavoastra. De aceea va adresez rugamintea unei colaborari. Cred in ideea ca succesul, atunci cand va fi, va fi al Consiliului in integralitatea sa”, a spus procurorul Codrut Olaru in prezentarea candidaturii sale.
Codrut Olaru a fost, din mai 2013 pana in 2016, adjunct al procurorului general al Romaniei, iar anterior, din 11 ianuarie 2007, a fost procuror-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Potrivit decretului 752 din 2014 semnat de Traian Basescu si contrasemnat de Victor Ponta, la data de 1 decembrie 2014, colonelului in rezerva Olaru Vasile Codrut i s-a acordat gradul de general de brigada cu o stea.
In 17 mai 2017, presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare in activitate a generalului de brigada Codrut Olaru, surse judiciare declarand la acel moment ca Olaru ar dori sa activeze ca procuror militar.