Schimbare de abordare a ministrului Educatiei, la nicio zi de la investire: Cursurile de etica si integritate academica, obligatorii, la nivel de master si doctorat, incepand cu anul universitar 2018-2019. Luni, Popa spusese ca plagiatele sunt elemente "nu atat de importante"
Cursurile de etica si integritate academica vor fi incluse in planurile de invatamant, pentru toate programele de studii universitare organizate in institutiile de invatamant superior din sistemul national de invatamant, dupa ce ministrul Educatiei, Valentin Popa, a semnat unordinin acest sens. Actiunea lui Popa vine dupa ce luni, la iesirea de la audierile din Parlament, a spus ca „invatamantul este foarte bun si este pacat ca umbrim aceste valori ale invatamantului romanesc, printr-o scoatere in evidenta a unor elemente nu atat de importante cum ar fi plagiatele”.
„Incepand cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii in cadrul studiilor universitare de masterat si doctorat, deoarece in aceste cicluri de studiu creatia individuala si cercetarea stiintifica au o pondere majoritara. Pentru studiile universitare de licenta, cursul are deocamdata caracter optional, intrucat partea de creatie are o pondere mai mica.
Adoptarea acestui ordin are rolul de a asigura, in mod structurat, pentru promotiile viitoare, incepand cu anul I de studii, cunostintele si deprinderile necesare unei activitati academice si de cercetare, in acord cu cerintele eticii si deontologiei universitare. In acest context, ordinul completeaza cadrul normativ existent, care pana acum prevedea doar obligativitatea evaluarii lucrarilor stiintifice sub aspectul eticii universitare, fara ca anterior sa fie dobandite, in mod obligatoriu, competentele necesare pentru cei care le redacteaza”, arata un comunicat al Ministerului Educatiei, care subliniaza ca ministrul Valentin Popa este adeptul „”Toleranta 0″ fata de abaterile de la normele de etica si deontologie universitara, iar emiterea acestui ordin constituie primul pas din mandatul sau in aceasta directie”.
Potrivit comunicatului, ordinul a fost elaborat cu scopul unei implementari coerente si unitare a Strategiei nationale anticoruptie pe perioada 2016-2020 si se fundamenteaza inclusiv pe dispozitiile Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
Conform legii, „institutiile de invatamant superior adopta un cod de etica si deontologie profesionala universitara”, care include obligatoriu si „masurile educationale, administrative si tehnice care se iau pentru garantarea originalitatii lucrarilor de licenta, master, doctorat, articolelor stiintifice sau a altor asemenea lucrari, precum si sanctiunile aferente”.
De asemenea, Legea privind asigurarea calitatii in invatamant reglementeaza functionarea furnizorilor de educatie, „astfel incat prin calitatea activitatii lor sa satisfaca increderea publica, iar invatamantul sa se afirme ca bun public”.
Potrivit Ministerului Educatiei, calitatea programelor de studii este asigurata prin strategii si proceduri specifice, precum si prin proceduri privind initierea, monitorizarea si revizuirea periodica a programelor si activitatilor desfasurate, fapt ce genereaza atat necesitatea, cat si posibilitatea implementarii prevederilor ordinului recent semnat.
Valentin Popa a preluat astazi mandatul de ministru al Educatiei.
Popa a semnat ordinul dupa ce luni, la iesirea de la audieri, a spus ca„invatamantul este foarte bun si este pacat ca umbrim aceste valori ale invatamantului romanesc printr-o scoatere in evidenta a unor elemente nu atat de importante cum ar fi plagiatele”.