Viorel și Andrei Hrebenciuc și-ar putea afla miercuri sentința în dosarul retrocedărilor de păduri
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea pronunţa miercuri sentinţa în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu şi Ioan Adam, transmite Agerpres.
ÎCCJ a decis amânarea pronunţării în acest caz de mai multe ori, ultima dată pe 26 aprilie.
La ultimul termen al procesului, din 21 februarie, un procuror de la DNA le-a solicitat magistraţilor condamnarea tuturor inculpaţilor din acest dosar la pedepse cu executare, orientate spre maximum prevăzut de legea penală.
Astfel, procurorul a cerut o pedeapsă maximă cu executare pentru fostul deputat Viorel Hrebenciuc, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor. Pedeapsa maximă pentru constituirea unui grup infracţional organizat este de 10 ani, iar pentru spălare de bani este de 12 ani.
De asemenea, procurorul a cerut pedepse maxime cu executare şi pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Andrei Hrebenciuc (constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la spălare a banilor şi complicitate la trafic de influenţă), fostul deputat Ioan Adam (instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă), fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălarea banilor), Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuţi, judeţul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).
„Vă rog să aveţi în vedere gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi să aveţi în vedere şi calitatea persoanelor, care au avut atribuţii în domeniul legislativ, foşti miniştri, oameni de afaceri. Vorbim de o valoare foarte mare a prejudiciului, de 300 milioane de euro. Corupţia este o ameninţare majoră la adresa societăţii, iar inculpaţii au încercat să corupă pentru a-şi atinge scopul”, a spus atunci procurorul în sala de judecată.
Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, procesul având peste 60 de termene de judecată. În octombrie 2015, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.