Sari direct la conținut

Vremea și inundațiile au provocat pagube în 44 de localități din 16 județe

HotNews.ro
Inundatii, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta
Inundatii, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Pagube produse de fenomenele hidro-meteorologice periculoase au fost semnalate în ultimele 24 de ore în 44 de localităţi din 16 judeţe ale ţării, informează sâmbătă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), citat de Agerpres.

„Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale din zonele unde au fost înregistrate inundaţii. În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, la nivel naţional au fost semnalate efecte negative în 44 localităţi din 16 judeţe (Alba, Bacău, Cluj, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Timiş, Vâlcea şi Vrancea) şi în Bucureşt”, precizează IGSU.

Din primele evaluări, în urma căderilor semnificative de apă şi scurgerilor importante de pe versanţi, au fost afectate 44 locuinţe, 39 beciuri şi subsoluri, 120 curţi, 2 obiective economice, 2 anexe gospodăreşti, 1 autoturism, 1 fântână şi 8 tronsoane de drum.

Salvatorii militari au acţionat pe toată durata zilei de ieri şi a nopţii pentru evacuarea apei din gospodării şi înlăturarea efectelor generate de vremea rea cu motopompe de mare capacitate, autocamioane, bărci şi cu autospeciale de intervenţie.

În urma situaţiilor de urgenţă produse, nu a fost necesară evacuarea preventivă a populaţiei din zonele afectate şi nu au fost înregistrate victime.

„În cursul serii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o Avertizare imediată de COD ROŞU, care viza averse torenţiale, descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, pentru mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Imediat, la nivelul ISU Galaţi au fost suplimentate efectivele de pompieri şi au fost constituite echipaje care să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor din zonele afectate. În urma evaluarii din teren au fost înregistrate 8 locuinţe inundate, 10 curţi şi un drum naţional afectate pe o porţiune de 0,5 km. Nu a fost necesară dispunerea măsurilor suplimentare de protecţie pentru populaţie”, relatează informarea IGSU.

O intervenţie deosebită s-a înregistrat noaptea trecută şi în judeţul Bacău, unde în urma colmatării unui canal aflat în proximitatea drumului naţional DN 11A, pe raza localităţii Rădeana, drumul a fost inundat, fiind blocate mai multe vehicule în zonă. ISU Bacău a intervenit cu mai multe autospeciale şi bărci pentru salvarea a patru adulţi şi un minor în vârstă de 3 ani.

Şi în judeţul Mureş a fost necesară o mobilizare mai mare de forţe, în urma unei viituri produse pe pârâul Fântânele, în zona localităţii Lunca Bradului. Viitura a afectat o casă şi o anexă, iar 16 curţi au fost inundate, potrivit sursei citate.

Un alt eveniment important s-a înregistrat pe raza comunei Daneţi din judeţul Dolj, unde din cauza precipitaţiilor abundente cazute au existat deversări mari de apă peste digurile a doua bălţi, fiind în pericol de inundare peste 20 de gospodării.

Autorităţile locale au acţionat pentru curăţarea unui canal care asigura scurgerea apei din cele două bălţi în râul Jiu. Totodată, echipajele ISU monitorizează permanent zona pentru a putea interveni în situaţia producerii unor inundaţii.

La această oră se acţionează în judeţele Bacău, Galaţi şi Neamţ pentru înlăturarea urmărilor generate de vremea rea, menţionează IGSU.

Centrul Operaţional Naţional al IGSU monitorizează permanent situaţia operativă înregistrată la nivel naţional, pentru a asigura un răspuns rapid în cazul producerii unor evenimente care să afecteze populaţia, mai precizează sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro