VIDEO FOTO Sute de gospodării inundate în Bacău, maşini luate de ape şi oameni blocaţi în maşini
Sute de gospodării şi locuinţe au fost inundate în Bacău, începând din noaptea de miercuri spre joi până acum, anunță Mediafax. Şapte maşini au fost luate de ape, iar pe un drum naţional care trece prin Slănic Moldova, acoperit de aluviuni, 5 autoturisme cu 22 de oameni au fost blocate.
Cele mai afectate localităţi sunt Slănic Moldova şi Oituz.
Reprezentanţii Primăriei Slănic Moldova au declarat că situaţia este destul de gravă în localitate, sute de oameni fiind afectaţi de ploile care au avut loc în ultimele 12 ore în zonă.
„Avem peste 45 de locuinţe inundate efectiv, multe curţi, 9 poduri şi podeţe avariate, blocate practic, avem 7 maşini luate de apă, foarte multe diguri de protecţie grav avariate, ce pun în pericol foarte multe case, inclusiv un bloc de locuinţe în staţiunea Slănic Moldova. Avem întrerupte utilităţile, referitor la curentul electric sperăm ca, până diseară, să putem da drumul în staţiune la acesta. Şi gazul a fost întrerupt pentru o porţiune din oraş”, a declarat joi Gheorghe Baciu, primarul oraşului Slănic Moldova.
Apa potabilă va fi restricţionată, deoarece există avarii chiar şi la staţia de apă din localitate.
Potrivit acestuia, nu există victime umane.
Conform autorităţilor din Bacău, au fost afectate de inundaţii şapte localităţi, respectiv Slănic Moldova, Oituz, Comăneşti, Ştefan cel Mare, Bogdăneşti, Dărmăneşti şi Tîrgu Ocna.
Oraşul Slănic Moldova a fost cel mai afectat de ploile abundente din ultimele ore. Astfel, traficul a fost blocat pe DN 12B, care traversează oraşul Slănic Moldova şi care a fost acoperit de apă şi aluviuni. Mai mult, au fost blocate în trafic cinci autoturisme, în care se aflau 22 de persoane, printre care şi doi copii. Un echipaj SMURD le-a acordat asistenţă medicală, fără a se înregistra probleme deosebite. Echipele de intervenţie au reuşit deblocarea maşinilor către dimineaţă.
„Au fost afectate aproximativ 300 de locuinţe şi gospodării din judeţul Bacău de aceste inundaţii, în urma ploilor abundente din ultimele ore. Lucrăm acum pentru evacuarea apei din locuinţe, beciuri şi curţi. Din fericire, nu a fost înregistrată vreo victimă”, a declarat Andrei Cepoi, reprezentant al ISU Bacău.