Cum ar trebui să se facă marile achiziții militare: Acorduri între guverne sau licitații bazate pe competiția între companii?

Multe dintre contractele mari de achiziții militare în Europa, domeniu unde România a devenit vizibilă pe harta NATO după alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, ajung către companii americane ca urmare a unor negocieri directe între Guvernele naționale și Statele Unite, acuză reprezentați ai companiilor europene din domeniul militar. În plus, multe din înțelegerile dintre guverne ar eluda cerința de offset sau de cooperare cu industriile locale, potrivit unor opinii exprimatela o dezbatere pe Apărare din cadrul summit-ului Inițiativei celor Trei Mări. De cealaltă parte, fără a fi abordate și argumente ce țin de factorul diplomatic sau strategic, reprezentanți ai companiilor americane arată că negocierile purtate de SUA duc la achiziții optimizate, „cea mai bună ofertă la cel mai mic cost și cea mai bună valoare”.

România e una dintre puținele țări care au alocat 2% din PIB către Apărare, mare parte din bani ducându-se către achiziții militare și înzestrarea armatei cu noi echipamente. Din zona central europeană, România începe să o ia pe urmele Poloniei, un lider în ceea ce privește înzestrarea și cheltuielile militare, cel puțin în ultimii 15 ani.

Totuși, noile bugete mărite pentru Apărare ajung un motiv de discordie între companiile europene pe de-o parte, și companiile americane susținute de guvernul SUA pe de alta. În cadrul summit-ului Inițiativei celor Trei Mări ce a avut loc zilele acestea la București dezbaterea pe cheltuielile de apărare s-a aprins mai mult ca niciodată.

„Când se discută despre achiziții militare toată lumea vorbește de proceduri Guvern-Guvern [n.r. Government to Government, G2G], dar există și metoda competitivă, o competiție onestă unde cumpărătorul stabilește specificațiile tehnice și apoi caută oferta cea mai bună între companiile europene sau NATO”, a declarat în cadrul unei dezbateri Didier Philippe, vicepreședinte al grupului MBDA, numărul unul european și doi mondial în ceea ce privește domeniul rachetelor militare.

Reprezentantul MBDA a susținut că țările din Europa care și-au sporit cheltuielile militare trebuie să privească și spre industria locală de apărare.

„Nu avem nimic împotriva cooperării cu Statele Unite, dar cred că trebuie să ne gândim și la Europa înainte să ne uităm pe afară. Când o țară cheltuie mai mult din 97% din bugetul de achiziții pe acorduri G2G cu Statele Unite, fără a lua în calcul soluțiile europene la îndemână care pot îndeplini cerințele tehnice, atunci cred că e totuși o problemă pentru industria europeană pe termen lung. Dacă SUA ar fi în locul nostru [n.r. al statelor europene] cred că ar face același lucru, ar favoriza propriile companii”, a mai spus Philippe.

De cealaltă parte, reprezentanții americani prezenți la dezbatere au susținut rolul guvernului SUA de a dezvolta parteneriate și de a negocia cu firmele americane implicate în numele statelor cumpărătoare.

„Întărirea relațiilor transatlantice nu înseamnă doar G2G sau guvern-companii, ci și cooperarea dintre industrii. Cred că sunt multe oportunități pentru noi să dezvoltăm parteneriate. Credem că este foarte important să identificăm componenta de valoare în cadrul unei achiziții. Nu vorbim doar de cost, ci de valoarea pe termen lung”, a declarat Steve Mathias, vicepreședinte în cadrul Bell.

„Cât privește Guvernul American, contractele suținute de acesta au succes pentru că firmele americane sunt în competiție între ele într-un proces onest și transparent. În ceea ce privește competiția, companiile americane mereu au lucrat împreună și au făcut eforturi pentru a oferi cele mai bune soluții pentru un client străin”, a declarat Ian Steff, secretar adjunct în cadrul Departamentului de Comerț al SUA.

Prezent la dezbateri, Giedrimas Jeglinskas, ministru adjunct al Apărării din Lituania a apreciat că din experiența statului său contractele tip G2G pentru achiziții militare s-au aplicat cu succes atunci când, pornind de la niște specificații tehnice, statul și-a clarificat din start opțiunea aleasă pentru un echipament sau altul. „În cazul nostru, pentru procedura de achiziție a unui nou vehicul 4X4, am făcut o analiză completă de piață, o cercetare amănunțită a variantelor. Odată ce am ales cea mai bună soluție de pe piață am mers pe un contract de tip G2G”, a spus Jeglinkas, făcând referire la achiziția de vehicule JLTV făcută de țara sa.

În cadrul dezbaterii a intervenit și generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, care a detaliat că România a ales între ambele forme de achiziții militare, cu accent pe implicarea industriei locale.

„După ce am crescut bugetul dedicat apărării am avut în considerare cele două abordări: G2G și abordarea competitivă. În prezent derulăm achiziții atât prin înțelegeri directe între guverne, cât și prin licitații. Din perspectiva noastră nu discutăm doar despre achiziție. Ai banii, iei produsul. Problema este cum să restartezi industria națională de apărare măcar pentru a putea asigura mentenanța echipamentelor pe care le cumperi. Când am conturat planul pe următorii 10 ani, unul dintre aspectele cheie a fost să facem să cheltuim banii și în sprijinul industriei de profil din țară, pentru transfer de tehnologie, pentru transfer de know-how”, a declarat Ciucă.

Achiziția sistemului anti-aerian Patriot a fost relizată printr-un contract G2G cu Statele Unite. Valoarea programului: 3,9 miliarde de dolari

Pe de altă parte, în cadrul dezbaterii s-a discutat tocmai și despre componenta de offset al contractelor militare sau lipsa sa din cadrul multor achiziții din Apărare.

„În Europa idealul de participare industrială este mult mai bine conturat, ne oferă mult mai multă flexibilitate să lucrăm cu diverse țări precum România, să identificăm cum ar putea beneficia cel mai bine de pe urma unei achiziții militare decât vechiul concept de offset”, a apreciat Steve Mathias, vicepreședinte în cadrul Bell.

„Cred că avem o mare problemă la acest capitol”, a intervenit Didier Philippe, vicepreședinte MBDA. „Contractele G2G cu SUA sunt fără offset, fără cooperare industrială. Motivul e simplu. SUA au spus foarte clar că nu vor să transfere tehnologie către țările europene, că nu vor cooperare industrială. Noi considerăm că a coopera e o investiție pe termen lung. Știm cum să cooperăm, noi suntem de fapt o cooperare între șase companii din patru țări diferite”, a declarat reprezentantul grupului european.

„Azi nu există o abordare echilibrată. Vedem că offset-ul, care poate fi destul de scump, nu se aplică la contractele de tip G2G, dar se aplică la procedurile competitive, la companiile europene. E o abordare puțin sucită”, a spus Didier Philippe.

Ca reacție, reprezentantul companiei americane Bell a precizat că, în cazul achiziției de elicoptere militare de către România, negocierile purtate de guvernul SUA au vizat exact aspecte ce țin de colaborarea cu industria locală, de localizare a asamblării elicopterelor și de negociere a componentei cost.

„Mă voi folosi de exemplul Bell-România-Guvernul SUA. A trebuit să vedem cum ne putem asocia cu industria locală, am lucrat mult în ultimii doi ani cu guvernul României să înțelegem ce cerințe au și cum putem să prezentăm cea mai bună ofertă la cel mai mic cost și cea mai bună valoare”, a spus Mathias.

Cui a acordat până acum România marile contracte de achizițiile militare?

În ultimii ani România a demarat sau chiar și încheiat mai multe contracte mari de achiziții militare. Dintre acestea, unele au fost acordate unor companii americane direct, ca urmare a unor acorduri G2G, între guvernul român și cel al SUA, fără a fi stipulat clar un procent sau grad de realizare offset, dar cu discuții de la caz la caz pentru implicarea industriei locale în diverse etape ale realizării, livrării sau mentenanței sistemelor cumpărate.

România a acordat direct contracte militare în urma unor negocieri directe cu guvernul SUA în ceea ce privește sistemul de apărare anti-aeriană Patriot (americanii de la Raytheon și Lockheed Martin, valoare: 3,9 miliarde dolari), sistemul de artilerie HIMARS (Lockheed Martin, valoare: 1,5 miliarde dolari) sau achiziția avioanelor F-16, un acord între guvernele României, Portugaliei și Statelor Unite cu o valoare totală de circa 700 de milioane de dolari.

Pe lângă acestea, România a mai cumpărat de câteva zeci de milioane de dolari radare de la Lockheed Martin și a acordat fără vreo procedură competitivă un contract de aproape 1 miliard de dolari către elvețienii de la Mowag, deținuți de americanii de la General Dynamics, pentru transportoare blindate 8X8 Piranha V.

În plus, în acest moment, România negociază direct cu americanii de la Bell achiziția și asamblarea la Brașov a 24 de elicoptere de atac AH-1Z Viper și 21 de elicoptere multirol UH-1Y Venom – un contract care se va ridica cu siguranță la câteva miliarde de dolari.

Achiziția directă a sistemului de apărare anti-aeriană Patriot a fost, de altfel, o sursă de nemulțumire pentru companiile europene care ar fi fost interesate să participe la un astfel de proces de achiziție. Într-un interviu acordat în 2017, Didier Philippe de la MBDA susținea că grupul european ar pune pe masa României o ofertă ce presupune sistemul SAMP/T cu rachete Aster 30, cu o componentă de colaborare locală și detalia de ce, în opinia sa, sistemul Patriot ar fi depășit.

Pe de altă parte, România a lansat și o serie de achiziții militare prin licitații sau proceduri competitive, iar unele contracte au ajuns astfel și la companii europene.

Astfel, în ultimii ani România a achiziționat rachete antitanc Spike, acordând contractele către concernul germano-israelian Eurospike.

În 2018, la început de an, Armata a acordat un contract de circa 27 de milioane de euro către Italienii de la Iveco pentru 173 de camioane militare 6X6.

Cât privește procedurile aflate în derulare, Armata a lansat o procedură competitivă pentru construirea într-un șantier naval din România a patru corvete multifuncționale și modernizarea celor două fregate cumpărate în urmă cu 15 ani din Marea Britanie. În competiția care ar trebui să fie tranșată până la final de an sunt în cursă patru companii și consorții, toate europene (cu unele având soluții de înarmare americane).

Pe lângă acest contract, Armata mai derulează și o procedură de circa 137 de milioane de euro pentru achiziția de baterii de coastă mobile cu rachete anti-navă, deși unii competitori acuză că unele condiții impuse ar restricționa accesul tuturor numelor mari de pe piața europeană.

Un alt mare contract scos la licitație se referă la achiziția a circa 3.300 de camioane militare și platforme auto multifuncționale – un contract cu valoarea de circa 750 de milioane de euro, primul dintr-o serie de contracte care să acopere necesarul MApN de circa 13.000 astfel de vehicule.