Sari direct la conținut

11 copii cu malformații cardiace, tratați pro bono la Sibiu

HotNews.ro
11 copii cu malformații cardiace, tratați pro bono la Sibiu, Foto: MedLife
11 copii cu malformații cardiace, tratați pro bono la Sibiu, Foto: MedLife

Luni a început un nou maraton de intervenții medicale pro bono in rândul copiilor bolnavi de inimă. În cadrul evenimentului, timp de o săptămâna, 11 copii, diagnosticați cu malformații cardiace grave, vor fi tratați la Sibiu, de către echipe medicale din România, Anglia, Germania și Suedia.

Astăzi s-a încheiat cu succes prima intervenție chirurgicală: cazul Elenei – Miruna (6 luni), diagnosticată cu o malformație cardiacă gravă (canalul atrioventricular comun complet), dar și cu sindrom Down, care a fost refuzată pentru operație de către alți medici din țară.

Acțiunea face parte din programul “Inimi Sănătoase pentru Copii”, derulat de către Fundația Polisano, cu sprijinul MedLife, Allianz-Țiriac Asigurări și NEPI. Obiectivul principal este de a da o șansă la viața copiilor cu malformații cardiace grave care provin din medii defavorizate.

“România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 108.9 decese la 100.000 de locuitori, față de U.E. (43.8 la 100.000 de locuitori). Conform INS, anual se nasc cca 1500 de copii cu malformații cardiace, și numărul lor este în continuă creștere. Prin acest program alături de partenerii noștri de la MedLife, ne dorim să schimbăm aceste statistici și să dăm șansa unui număr cât mai mare de copii ca să se facă bine. Totodată, în acest program vor asista mai mulți medici din țară pentru a învăța tehnicile noi practicate (share experience). În felul acesta, vrem sa extindem numărul de specialiști pentru a face bine și mai multe inimi, acasă, în România” a declarat Cătălina Costache Director Executiv, Fundația Polisano.

Coordonatorul medical al programului “Inimi Sănătoase pentru Copii ” este dr. Victor Costache, conferențiar universitar doctor, medic primar chirurgie cardiovasculară și toracică, autor a numeroase premiere medicale naționale și internaționale.

Echipele medicale sunt compuse din medici (cardiologi, ATI-iști, pediatri etc.), asistente și tehnicieni care vin din țări precum Germania, Anglia și Suedia, pentru a se implica pro bono, alături de echipa medicală Polisano – MedLife, pentru soluționarea cazurilor.

Potrivit echipei medicale, toate cazurile selectate sunt grave și necesită intervenție imediată. Printre acestea se numără cazul lui Florin (9 ani) care va fi supus unei intervenții chirurgicale după ce a fost diagnosticat cu defect septal atrial, prin intermediul unei caravane medicale desfășurată într-o zonă defavorizată. În atenția medicilor va intra și Darius (8 ani), care suferă de persistență de canal arterial, dar și de un handicap neurologic, în momentul de față acesta locuind într-un centru de plasament.

Cele 11 cazuri vor fi prezentate în cadrul conferinței de presă care va avea loc vineri, 18 ianuarie, ora 13:00, la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Vor fi prezenți medicii, pentru a oferi detalii despre starea copiilor, dar și familiile copiilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro