Sari direct la conținut

Victor Ciorbea, după ce șefa instanței supreme a amenințat că va face publice "discuții interesante" cu el: Nu am avut în viața mea vreo discuție cu dânsa, ne-am salutat și atât. Să spună despre ce este vorba, dar să spună adevărul

HotNews.ro
Victor Ciorbea, Foto: Agerpres
Victor Ciorbea, Foto: Agerpres

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, susține că nu a avut niciodată vreo discuție cu președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, și că singura interacțiune cu aceasta a fost la comisiile juridice, când doar s-au salutat. „Să spună despre ce este vorba, dar e bine să spună adevărul”, a declarat Victor Cirorbea, pentru HotNews.ro. Preşedintele instanţei supreme a acuzat miercuri atacuri ale politicului asupra sistemului judiciar și a invocat şi „discuţii interesante” pe care spune că le-a avut cu şeful Curţii Constituţionale şi cu Avocatul Poporului.

Victor Ciorbea a negat că ar fi avut vreo discuție cu Cristina Tarcea, susținând că s-a întâlnit cu aceasta doar la comisiile juridice, unde nu a avut „dezbateri pe o temă sau alta”.

„Eu nu am avut în viața mea nicio discuție cu doamna Tarcea. Ne-am salutat când am intrat la comisiile juridice și asta a fost tot. Nu am întâlnit-o în niciun alt cadru, nimic, și este foarte curios ce discuții a avut dânsa cu mine. Să spună când vrea despre ce e vorba, dar e bine să spună adevărul – când m-am întâlnit eu cu dânsa și când a discutat cu mine. Iar de față cu toată lumea din comisiile juridice, și cu procurorul general, și cu președintele Curții Constituționale, și cu alții, nu cred că am avut dezbateri cu dânsa pe o temă sau alta”, a declarat Avocatul Poporului.

Întrebat dacă a discutat vreodată cu Tarcea despre completurile de 5 judecători de la instanța supremă sau despre decizia CCR în acest sens, Victor Ciorbea răspuns: „Absolut niciodată. Ce să discut cu dânsa? Dacă crede că are ceva special să spună, să spună”.

Șefa ICCJ, Cristina Tarcea, a precizat miercuri, înainte de a se prezenta în fața judecătorilor CSM pentru acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare, că acțiunea demarată împotriva ei este un abuz și că, la momentul potrivit, va face ”declarații interesante”. În context, ea a amintit o discuție cu președintele CCR și cu Avocatul Poporului, dar și interesul direct al lui Liviu Dragnea în alcătuirea completurilor de 5 judecători, fără însă a da alte detalii.

„Doamne, vă mai aduceți aminte de declarațiile politice din luna august și septembrie când la ICCJ se refuza a se aplica legea? Vă mai aduceți aminte de interesul direct al președintelui Camerei Deputaților în organizarea completurilor de 5 judecători? De aceea am spus că am multe declarații interesante de făcut despre o discuție pe care am avut o cu președintele CCR legat de decizia de constatare a conflictului de constitutionalitate, despre o discuție la fel de interesantă cu domnul Ciorbea, dar toate la timpul lor”, a mai spus șefa ICCJ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro