Sari direct la conținut

Băsescu spune că nu a luat încă o decizie privind candidatura la europarlamentare: Soția mea nu vrea să mă mai vadă plecat

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Agerpres (editat)
Traian Basescu, Foto: Agerpres (editat)

PMP va anunța marți lista finală cu care va merge la alegerile europarlamentare. Fostul președinte Traian Băsescu nu a acceptat încă să figureze pe lista partidului, precizând că se va consulta cu soția sa și apoi va anunța decizia luată.

Potrivit unor surse din interior, Traian Băsescu a fost validat în Colegiul Național al PMP pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai. Acesta s-a aflat printre primii trei. Deși a fost votat de membrii PMP, fostul președinte al partidului a afirmat că nu a luat încă o decizie și că urmează să se consulte cu soția, care nu îl mai vrea plecat.

“Astăzi a fost prima discutie în Colegiul Național legată de definitivarea listei. Mâine seară (marți seară) la ora 19:00 Colegiul se va întâlni din nou pentru votul definitiv pe lista definitivă cu care vom merge în europarlamentare. Pe listă vor trebui să se afle toți președinții de organizații, pe lista până la 33 plus lista de supleanți. Mai am un foarte important acasă, care are un cuvânt de spus și partidul ăla trebuie mulțumit și el. Vă pot spune că soția mea nu vrea să mă mai vadă plecat acum, la bătrânețe”, a declarat Traian Băsescu, întrebat dacă va accepta să candideze la europarlamentare, potrivit Mediafax.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro