Sari direct la conținut

Cel de-al treilea pod peste Dunăre, la Zimnicea. România și Bulgaria vor încheia un acord interguvernamental

HotNews.ro
Podul Calafat-Vidin, Foto: DanubeBridge2.com
Podul Calafat-Vidin, Foto: DanubeBridge2.com

România și Bulgaria vor elabora un acord interguvernamental privind construcţia unui al treilea pod peste Dunăre, între oraşele Svishtov şi Zimnicea, au convenit miniștrii Transporturilor din cele două țări, Rossen Zhelyazkov şi Răzvan Cuc, scrie Agerpres, citând BTA.

Cei doi oficiali au fost de acord să vină cu o variantă preliminară a acordului până la sfârșitul lunii iulie şi să o propună spre ratificare Parlamentelor naţionale, după adoptarea sa de către guvernele celor două ţări.

Construcţia unui al treilea pod peste Dunăre este importantă atât pentru Bulgaria şi România, cât şi pentru Uniunea Europeană deoarece o astfel de facilitate ar fi parte din reţeaua europeană de transport, a apreciat ministrul bulgar al Transporturilor.

Rossen Zhelyazkov a discutat cu Răzvan Cuc şi despre posibilitatea construirii celui de-al treilea pod peste Dunăre printr-o procedură europeană de selecţie a unui investitor privat, în conformitate cu Directiva 2014/23/EU a Parlamentului Europeană şi a Consiliului din 26 februarie 2014 cu privire la acordarea contractor de concesionare. Cei doi miniştri cred că trei ani este o perioadă fezabilă pentru finalizarea podului.

Podul peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse a fost inaugurat în 1954, iar ultima reparaţie capitală a fost făcută în 1997.

În anul 2013 a fost inaugurat podul de la Calafat-Vidin, cel de-al doilea pod de trecere peste Dunăre între România şi Bulgaria. Distanţa dintre cele două poduri peste Dunăre între România şi Bulgaria este de 400 de kilometri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro