Sari direct la conținut

Acțiune a Poliției contra transportului neautorizat de persoane: Peste 9.000 de amenzi și 900 de mașini imobilizate

HotNews.ro
Politist controland un sofer, Foto: Facebook / Politia Romana
Politist controland un sofer, Foto: Facebook / Politia Romana

Luna aceasta, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 1.055 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 912 imobilizări de autovehicule, informează Inspectoratul General.

Polițiștii au controlat 130.223 de autovehicule și 89 de societăți comerciale, fiind constatate 673 de infracțiuni (31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere și 185 de alte feluri), potrivit unui comunciat de presă.

De asemenea, au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 47.141 de testări cu etilotestul, fiind reținute 237 de permise de conducere şi retrase 1.003 certificate de înmatriculare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro