Sari direct la conținut

VIDEO Mircea Diaconu, la HotNews.ro LIVE: Nu pot califica intervenția Jandarmeriei din 10 august 2018 pentru că nu am fost acolo / Dar, pentru Dumnezeu, au dat foc, ce să fi făcut jandarmii dacă au dat foc?

HotNews.ro
Mircea Diaconu in studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews
Mircea Diaconu in studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews

Prezidențiabilul Mircea Diaconu nu poate califica intervenția Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 pentru că nu a „fost acolo” și spune că, dacă ar fi fost el președinte, nu s-ar fi pronunțat asupra vinovăției jandarmilor, pentru că asta trebuie stabilit de către instanță. El a făcut aceste declarații la interviurile HotNews.ro LIVE. La insistențele moderatorilor, care au invocat imaginile cu oameni bătuți de către jandarmi, Diaconu a spus că el a văzut și imaginile cu manifestanți care au dat foc: „Dar, pentru Dumnezeu, au dat foc, ce să fi făcut jandarmii dacă au dat foc?”.

Mircea Diaconu a mai spus, la interviurile HotNews.ro LIVE, că de 30 de ani țara este neadministrată, că este „o varză de nedescris”, o incompetență în tot sistemul, iar președintele ar trebui să stea pe alt culoar decât până acum – pe cel al legăturii cu societatea civilă. „Toți președinții s-au strâns de gât cu premierii, când președintele nu are treabă cu politicul, doar ca mediere”.

Despre profilul alegătorului său, Diaconu spune că este vorba despre cei nehotărâți cum să voteze. El mai afirmă că, în orice variantă s-ar câștiga alegerile dintre cele 3 partide – PNL, PSD și USR, „ar fi identic cu cei 15 ani”, în timp ce el ar aduce pace.

Principalale declarații ale lui Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, susţinut de ALDE și Pro România:

  • Sunt multe sondaje, unele apar pe sub masă
  • Combinația asta cu STS, pentru alegeri, eu nu o înțeleg. De ce om fi făcut noi Autoritatea Electorală Permanentă? Nu îmi place acest mixaj.
  • Pe traseul ultimilor 15 ani aflam interesul național din gura unui general. Când vin generalii și îți spun care e interesul național, asta e America de Sud. Generalii nu trebuie să decidă interesul general, ci să-l apere. N-a fost un singur general, Oprea, au fost mai mulți, a fost și Coldea…
  • Cum vă apreciați șansele? Nu le apreciez, că nu am cum. Am un criteriu funcțional – merg pe stradă cu gentuța mea, iar în fața mea vine un cetățean, încetinește și zice: Eu și familia mea, mai avem 5 prieteni, de la noi aveți 8 voturi. Și pleacă
  • Am discuții punctuale cu oamenii, încerc să explic. Merg în campanie cu mașina, eu conduc.
  • Nu am ofițeri SPP, am refuzat, dar vă spun sigur că sunt monitorizat de Jandarmerie. Eram în cafenea, la Vaslui, a venit un om, mi-a spus istoria orașului…apoi mi-a spus că este de la Jandarmerie și mă monitorizează. A fost apoi un ghid excelent
  • Am zis că nimeni nu iese să spună că această funcție a președintelui e pe alt culoar decât a fost până acum? Toți președinții s-au strâns de gât cu premierii, când președintele nu are treabă cu politicul, doar ca mediere
  • Terenul președintelui este societatea civilă. Imensa parte a societății trebuie să fie grija președintelui. El să facă legătura între societate și politic. Nimeni nu a făcut asta
  • Este o zonă îmburuienită de neglijență, pe terenul ăsta a crescut genul de Caracal, de mafia pădurilor
  • E o zonă imensă pe care nimeni nu a acoperit-o
  • De asta am candidat eu, să spun aceste lucruri
  • Președintele ar trebui să vadă întregul, nimeni nu se uită la întreg
  • Președintele mai are un instrument – greutatea lui publică în societate. Dar nu cu părerea lui în baie
  • De exemplu, agricultura, cea mai bună producție, dar ce facem cu ea, că țăranul este victima unei specii, intermediarul, care îi ia ce produce. Cine îl scapă pe țăran de intermediar? Există un sistem în Europa – schimb de bune practici.
  • Această specie nu există în altă parte în Europa. La noi țara nu este administrată. Asta e grija unui Guvern.
  • La noi, Guvernul face legi. Ce e asta? Parlamentul face legi, nu Guvernul, e o nebunie. De ce nu strigă cineva stop?
  • Ordonanța de Urgență se dă la calamitate, la noi e abuzivă.
  • Eu cer ordine de drept – cum scrie, așa facem. La noi e o dezordine nesfârșită. Sunt 3 părți politice, iar președintele e în război cu ei
  • Președintele trebuie să forțeze discuția, să împingă teme mari până se ajunge la real. Președintele trebuie să creeze impresia că e nevoie de toată societatea
  • Președintele nu trebuie să facă el nimic, fac ceilalți
  • Pentru turul 2, am de deschis teme cu greutate. Dacă ajung în turul 3, care durează 5 ani, atunci n-am liniște. Acolo e o oală în care fierb lucruri și nu știe nimeni ce e acolo
  • Trebuie pornit de la niște principii după care serviciile trebuie să urmeze cetățeanul
  • Suntem în situația asta urâtă și nu am reușit să schimb ca senator. Am zis că întorc pământul, dar nu am reușit. Eram în conducerea PNL, spuneam aceste lucruri. La un moment dat, zice unul din față, persoană importantă: Auzi, chiar nu înțelegi, astea sunt bune la televizor? Spune-le acolo! Nu contează persoana, ci principiul
  • M-am poziționat ca ministru al Culturii pe subiecte importante, precum Roșia Montană. Nu a trecut nici o săptămână și m-au chemat în procesul meu, care avea termen peste un an și jumătate. Nu aveam avocat, nu aveam nimic. M-au executat imediat, m-au scos din guvern
  • Un alt subiect important e depolitizarea instituțiilor. Peste toți sunt băgați oameni din lateral. De ani de zile spun asta
  • Declarăm public toți care sunt posturile politice și în zona aia să existe și stop. E o varză de nedescris, incompetență în tot sistemul. Dezordine
  • În Belgia nu a fost guvern 2 ani și a mers, pentru că sistemele publice nu sunt virusate
  • Aș putea convinge partidele să își păstreze o cât trebuie parte de oameni în instituții publice. Nu spun acum cum îi conving, că aude altul care intră în turul 2 și îmi fură ideea
  • Eu m-am gândit să candidez nu să schimb, ci pentru a arăta poteca, corectitudinea constituțională și culoarul corect pentru un președinte
  • Nu e o țintă la mine să ajungă președinte, ci o urmare posibilă a pledoariei mele.
  • Cum a ajuns Tăriceanu la dvs? M-a sunat pur si simplu. Eram la țară, m-a chemat să mă duc mâine la Parlament să vorbim. Și m-au așteptat Tăriceanu și Ponta. Mi-au oferit susținere, pentru că eu ieșisem pe scări la Ateneu să cer susținere
  • Eu nu m-am mai văzut cu dl Ponta din 2012 și când a intrat acum, în 26 august, când m-au chemat mi-a spus: Dl Diaconu, vă cer scuze pentru ce v-am făcut în 2012
  • Am folosit eu din banii mei o mică sumă pentru Facebook. Acolo e un spațiu unde spune lumea, pe întuneric, ce îi vine în cap. Acolo, unii se exhibă
  • Despre intervenția Jandarmariei din 10 august 2018: Avem legi. Dacă termenii unei astfel de întâmplări nu sunt prestabilite, nu are cum să se ajungă decât la haos. Țara nu este administrată de 30 de ani
  • Dacă nu s-au ocupat înainte autoritățile să își ia măsuri, s-a ajuns într-un punct în care nu mai înțelege nimeni ce e
  • Am văzut imaginile. Am văzut cum au dat foc. Dacă te apuci și dai foc…așa ajungi la demență.
  • Ați văzut și imaginile cu oameni bătuți? Da, domne, am văzut. Când s-a ajuns la ce s-a ajuns, trebuie să vină autoritățile și să pună pe justiție tot. De ce nu rezolvă justiția asta? Trebuie să o facă foarte repede.
  • Singurul lucru pe care îl putea face președintele – să ceară autorităților să pună adevărul pe masă cât mai repede, nu să spună el cine e vinovat
  • Și unii, și alții au răni. Trebuie văzut unde sunt rănile, le pansăm și căutăm calea de mers împreună
  • Eu nu pot să spun, că nu am fost acolo, dacă intervenția Jandarmeriei a fost disproporționată
  • Eu nu aș fi spus, ca președinte, cine e de vină.
  • Pentru Dumnezeu, au dat foc, ce să fi făcut jandarmii dacă au dat foc?
  • Eu nu mă pronunț. Eu mă pronunț pe tema asta doar după ce se va pronunța justiția
  • Cine compară ce a fost atunci cu mineriadele, e profund greșit. O să vedem ce spune justiția, trebuie să fim corecți cu legea
  • Despre mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim: Nici nu trebuia deschis acest subiect.
  • Rusia e o amenințare la adresa României? Digur, a fost tot timpul. Dar interesele noastre ar trebui să fie primele care să deschidă porțile – comerț cu marea Rusie
  • Relaționarea cu Rusia să fie corectă, egală. Pe linie economică, comercială, să avem relații cât putem de tare, iar pe linie politică trebuie separate apele
  • Trebuie deschise aceste piețe. Când pleacă președintele undeva, afară, să plece cu România după el, cu zona economică, sș știe lumea ce putem face aici
  • Eu sunt naționalist, dar vreau ca națiunea mea să se exprime plenar în Europa
  • Eu nu vreau o țară ca afară, pentru că ar fi o imitație. Eu vreau o țară ca înăuntri. Pleadoaria mea e că avem de toate, dar nu avem zvâcul. Cineva ne spune zilnic că suntem proști. Președintele a spus că nu suntem în stare să conducem Consiliul UE. Când a spus asta, s-a gândit la dna Dăncilă. Nu e adevărat, a fost acolo o armată de tineri. Nu vreau să confundăm niciodată România cu un om
  • Eu nu mă duc la Cotroceni. Ce să caute un președinte la un palat regal? Găsesc eu unde să mă duc, dar să intru în turul 2. România are palate în paragină, găsim unul, îl renovăm…
  • Profilul alegătorului: Sociologii să se uite la niște zone pe care le știu. Sunt o mulțime de oameni, în procente uriașe, care nu votează. Aia e zona în care mă duc.
  • În orice variantă s-ar câștiga alegerile dintre cele 3 partide, ar fi identic cu cei 15 ani . Pe propunerea mea se va face pace. Dacă vrea cineva pace, pentru acela sunt eu
  • Dacă nu câștig, o iau ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă duc acasă, spăl vase, fac ce face un tată, un bunic…
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro