Cum își văd mai mulți tineri români din Marea Britanie viața după BREXIT

​Epopeea Brexit s-a încheiat, după trei ani și jumătate de la referendumul istoric din 2016. În urma sa rămân destule semne de întrebare, multă confuzie și incertitudine cu privire la direcția în care o va lua Uniunea Europeană. Dar în spatele Brexit-ului rămân și aproape jumătate de milion de cetățeni români. Am vorbit cu câțiva dintre ei, să văd ce părere au despre părăsirea UE de către Marea Britanie și dacă îi va afecta personal.

Potrivit datelor Oficiului Național pentru Statistică, 457 mii de români trăiesc cu forme legale în Marea Britanie, formând a doua cea mai numeroasă populație de expați europeni din Regatul Unit. Doar în Londra diaspora românească numără în jur de 163 mii de rezidenți. Câți or mai fi și ilegal în UK se poate doar specula.

În spatele cifrelor și analizelor sunt însă persoane reale, cu propriile păreri și temeri. Am vorbit cu câțiva din tinerii români stabiliți în Marea Britanie, să văd cum privesc ei Brexit, viața în UK și cu ce e diferită față de România. Părerile lor asupra părăsirii Uniunii Europene de către Regatul Unit au fost de la indiferente, la contra, sau chiar pro. În alte privințe majoritatea s-au pus de acord și mi s-a părut interesantă unanimitatea lor.

Uite ce mi-au răspuns.

Daniel, 31 de ani, Manchester. HR Recruiter, de 5 ani în Marea Britanie

Prin prisma actualului job, dar nu numai, am avut ocazia de a vorbi și lucra cu oameni din toate colțurile UK. Majoritatea englezilor știu să lase loc de „Bună ziua!”, dar asta am observat că depinde foarte mult de regiunea din care se trag. Un lucru mișto aici, si chiar pot spune din experiența personală, e că poți avansa spre un post mai bun prin propriile cunoștințe și propria muncă.

Spre deosebire de România, nepotismul nu mi se pare așa de peste tot. Alt lucru fain: în Anglia îți permiți să scoți capul din rutină ceva mai des decât în România. Cu alte cuvinte, îți poți permite și trei-patru concedii pe an, indiferent de natura muncii pe care o faci. În ceea ce privește Brexit, am observat încă din 2018 cum unii au rămas cu impresia că după ieșirea din UE toti emigranții își vor împacheta lucrurile și vor pleca „acasă”.

Necunoștința de cauză și lipsa de auto-informare i-au făcut pe mulți englezi pe care îi cunosc să arate o mentalitate vădit rasistă și plină de ură, neînțelegând prea bine pentru ce votează și care vor fi repercusiunile acestui vot. În mintea unora, Brexit e doar despre expulzare, extrădare, eliminarea imigranților „care le fură locul de muncă”.

Vreau să spun cu mâna pe inimă că un englez nu îți lucrează pe salariul minim pe economie 12 ore a câte patru zile pe săptămână. Adesea optează mai bine să trăiască pe „benefits”, în UK existând ajutoare sociale de orice fel, formă și natură. Ceea ce poți face ca român e să muncești legal, cu acte, și să fii mândru de munca ta. Poate îi va supăra pe unii, dar dacă faci asta, niciun englez nu te va putea înlocui.

Florin, 26 de ani, Londra. Șofer Uber devenit mic antreprenor, de șase ani în Marea Britanie

Pentru mine nu există grad de comparație între Anglia și România. Nu am apucat să lucrez aici mult timp ca angajat sub managementul altcuiva, însă în perioada scurtă în care am făcut-o pot spune că managerii nu m-au tratat niciodată ca pe un inferior, lucru ce mi s-a întâmplat de multe ori în România.

Să compar banii pe care îi câștigam în țară cu cei pe care îi câștig acum ar fi inutil, momentan sunt într-o poziție în care am un venit la care nici nu aș fi visat că îl pot avea, chiar și aici, în Anglia. În România am simțit că nu aparțin locului, mă simțeam inconfortabil cu stilul de viață de acolo, aici am posibilitatea să fac ce activități vreau fără să fiu nevoit să mă abțin din pricina resurselor financiare.

Locuind în Londra, unul dintre orașele cu cel mai mare amestec de naționalități din lume, pot spune că nu m-am simțit niciodată discriminat și că românii sunt tratați ca egali. Cred că totul depinde și de atitudinea pe care o ai și cât de bine ești integrat în societatea lor. Tot dezastrul ăsta cu Brexit-ul nu a schimbat percepția englezilor față de europeni, sau mai ales, români. Însă nu-mi pot da cu părerea decât despre mediul în care mă aflu eu, la nivel național situația poate fi alta.

Fiind cetățean european, sunt împotriva Brexit-ului, însă are și anumite părți bune de care vom beneficia noi, cei care suntem stabiliți deja în UK. Din punct de vedere al statutului pe care îl am aici, ca imigrant nu mă va afecta în niciun fel.

Claudia, 37 de ani, Oxford. Payment Processing Advisor, de 2 ani și 3 luni în Marea Britanie

Mai văd postări pe Facebook ale unora din România pentru care Marea Britanie reprezintă tot ce e mai degradant în societatea vestică, folosindu-se de exemple ca criminalitatea sau „desfrâul” în rândul tinerilor. Și totuși, românii continuă să „invadeze” Anglia, sperând la un loc de muncă indiferent de domeniu.

În UK, oricine are o șansă egală de a arăta cât e de capabil. Englezii sunt niște oameni politicoși și prietenoși, dar exigenți. „Șefii” sunt cei care au așteptări de la tine, dar îți ascultă sugestiile sau problemele. Însă orice angajat își cunoaște rolul și lucrează în echipă, pentru a atinge obiectivele. Nu contează că ești român sau englez, ești tratat ca orice altă nație. Dacă ești respectuos și competent, atragi simpatii. Daca ești leneș și arogant, viața în UK ți se va părea un calvar.

Brexitul nu i-a schimbat pe cei cu care lucrez de doi ani (Cancer Research UK) și nici pe cei care au fost la fel de primitori și înainte ca Marea Britanie să voteze ieșirea din UE. Cu un salariu minim se poate trăi mai mult decât decent în orașele mici, într-o casă împărțită cu alți chiriași.

În Oxford, unde locuiesc eu, chiriile sunt destul de mari, echivalente cu cele din Londra, fiindcă orașul este un centru universitar cu studenți din toată lumea. Însă există soluții. Mâncarea este foarte ieftină, ocazional găsești reduceri masive de prețuri la haine, iar ceea ce mi se pare incredibil e că nu e dificil să cumperi un autoturism.

Inițial, am fost speriată de efectele Brexitului, deoarece circulau tot felul de articole alarmante, însă am aplicat pentru pre-settled status și după expirarea celor cinci ani de rezidență temporară, voi aplica pentru cetățenia britanică.

Luiza, 26 de ani, Cramlington. Development Chemist, de 4 ani și 4 luni în Marea Britanie

Atât salariile cât și cheltuielile sunt mai mari în UK decât în România, dar raportul dintre ele este mult mai bun. Eu câștig aici brut într-o lună cât primesc părinții mei pensie în jumătate de an acasă. Cam 40% din salariu se duce pe chirie și facturi, 20% pe mâncare, lucruri de strică necesitate și chestii ne-esentiale (bilete la film, mese la restaurant, etc.). Restul economisesc.

Ce m-a impresionat plăcut în UK este accentul pus pe lucrurile ce pot părea mărunte, precum customer service sau faptul că oamenii mulțumesc șoferului atunci când coboară din autobuz. În primii patru ani am locuit in Oxford, un oras foarte cosmopolit. La început ezitam să spun că sunt din România, dar apoi am observat că nimeni nu reacționează urât.

De câteva luni locuiesc în nordul Angliei, într-o zonă care a votat „Leave”, dar nici aici nu am fost discriminată. Însă știu personal români care au fost întrebați de ce nu vor să se ducă acasă, în țara lor. Brexit-ul nu cred că mă va afecta foarte mult personal, eu având deja „pre-settled status”, ceea ce înseamnă că pot rămâne în UK încă cinci ani, iar în curând voi putea aplica pentru rezidență permanentă.

Însă bineînțeles că nu aș fi vrut să câștige tabăra „Leave”. Mi se pare un semn trist al vremurilor în care trăim, dominate de manipulare prin fake news și tendințe înspre populism și autoritarism. Așa au câștigat popularitate unii care n-au cine știe ce stofă de politician, dar știu să spună mulțimilor ce vor să audă. Au găsit un țap ispășitor pe care să îl învinovățească pentru toate problemele națiunii (imigranții) și au unit o majoritate împotriva lor.

Ștefan, 35 de ani, Cheltenham. Inginer de securitate și DevOps, de 4 ani și 8 luni în Marea Britanie

Spre deosebire de România, aici e birocrație puțină, nivel de taxare mai redus, servicii publice care funcționează, infrastructură decentă, lipsă a câinilor care încearcă să mă muște în drum spre birou, în general grad de civilizație mai ridicat. Am văzut un singur funcționar public în aproape cinci ani. Restul interacțiunilor au fost prin telefon, portal online sau poștă, chiar și la preschimbare de acte gen permis de conducere.

În afară de gurile rele din anumite ziare de slabă calitate, lumea în general nu se preocupă de unde ești. Unii au văzut Brexit-ul drept motiv de a se da în stambă, dar personal nu am avut de-a face cu astfel de indivizi, exceptând vreo câteva discuții mai aprinse pe Facebook. Contează și faptul de a locui într-un oraș civilizat unde populația e ceva mai educată.

În ceea ce privește Brexit, e decizia lor, nu îmi aparține. Aș zice că majoritatea motivelor au fost ideologice, dar au încercat să le îmbrace în motive economice sau să găsească justificare după faptul împlinit. Nu a ajutat nici campania pentru a pleca dusă la marginea legii și dincolo de adevăr. Tot circul acesta ar fi fost mult mai amuzant dacă nu aș fi locuit aici. Tot europeni sunt și britanicii, chiar dacă mulți nu vor să recunoască.

Personal nu mă afectează pentru că am avut trei ani și jumătate pentru a lua măsuri. Faptul că lucrez acum pentru o companie americană cu angajați în vreo 30 de țări face parte din acel pachet de măsuri. Pot să plec în altă țară și să muncesc pentru același grup.

Elena, 25 de ani, Essex. Insurance Account Handler, de 5 ani în Marea Britanie

Am plecat din România când aveam 19 ani. Am reușit să mă angajez permanent pe bază part-time în vreo 4 luni. Nu aș fi putut să fac asta în Bucuresti, cu atât mai puțin în timpul studiilor. Universitățile te încurajează să muncești part-time și îți permit să îți aranjezi orarul în așa fel încât asta să fie posibil. Există o muțime de oportunități de angajare fără experiență sau cunoștințe în domeniu, atâta timp cât ești prezentabil la un interviu.

Experiența mea e posibil să fie foarte diferită de majoritatea românilor din UK, dar încă nu am avut parte de vreo scenă de rasism sau xenofobie. Se poate ca mulți britanici să fi avut o preconcepție despre români înainte să mă cunoască, dar categoric nu mi-au lăsat vreodată impresia că asta le-ar fi afectat opinia asupra mea. Nu mi se pare că lucrurile s-ar fi schimbat nici după referendum.

Ești practic de neatins dacă ești integrat. Și poți fi integrat dacă nu ești vreun sensibil sau ușor ofsucat, așa că lucrurile astea merg mână în mână. Asta e diferența dintre a veni să trăiești în Anglia și a veni să muncești aici. Uite o idee controversată: înțeleg atitudinea britanicilor vizavi de Brexit. Consider că orice țară are dreptul de a-și proteja granițele și a-și alege imigranții.

În momentul de față avem informații limitate așa că nu pot să răspund cu sinceritate cum și cât de mult o să mă afecteze Brexit. Pot presupune că impactul asupra mea o să fie minor, dar până la urmă ceva neașteptat s-ar putea întâmpla. Între timp eu mă concentrez pe munca și randamentul meu, iar într-un an o să fiu eligibilă pentru cetățenie în schimbul unei taxe destul de modice comparativ cu alte state.