Șase chinezi izolați într-un hotel din Slatina au fugit. Unde au fost găsiți de autorități
Cei şase chinezi izolaţi într-un hotel din Slatina, după ce autorităţile din Olt au luat această decizie în contextul epidemiei de coronavirus, au fugit. Ei au fost găsiţi însă de autorităţile din Vâlcea, care i-au izolat într-un hotel din Drăgăşani şi îi monitorizează. Poliţia îi cercetează penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit Grupului de comunicare strategică, cele 6 persoane nu au manifestat simptome și nu provin din zona afectată a Chinei. Totuși, reprezentanții DSP Olt au instituit pentru ei procedura de auto-izolare la respectivul hotel.
Potrivit autorităţilor din judeţul Olt, vineri seara, când medicii epidemiologi au mers să le verifice starea de sănătate, au constatat că cei şase chinezi nu mai erau în hotel. Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat, pentru Mediafax, că poliţia a deschis o anchetă, iar chinezii s-au ales cu dosar penal.
„Din informaţiile primite de la DSP Olt, am aflat că cei şase chinezi au mers la Drăgăşani, ei lucrau la o firmă acolo. Au anunţat DSP Vâlcea pentru asigurarea monitorizării zilnice a acestora până la sfârşitul perioadei de izolare. Personal, am vorbit cu domnul prefect de Vâlcea, care mi-a spus că au ajuns într-un hotel din Drăgăşani, unde sunt izolaţi”, a declarat, corespondentului Mediafax, Florin Homorean.
Prefectul mai spune că nu doar chinezii au încălcat măsurile impuse de autorităţi. Un cetăţean din Slatina a fost surprins plimbându-se prin oraş, deşi trebuia să stea izolat la domiciliu. Acesta a fost amendat de DSP şi riscă dosar penal dacă mai pleacă de acasă.
„Astăzi am mai surprins un cetăţean care nu respectase condiţiile de izolare. A fost identificat de poliţie şi de Direcţia de Sănătate Publică şi a fost sancţionat contravenţional. Este un cetăţean român venit din Italia. I s-a înmânat o notificare scrisă prin care a fost informat că dacă mai pleacă de la domiciliu va fi anchetat cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Atragem atenţia că toţi cei care nu vor respecta măsurile impuse vor fi sancţionaţi. Trebuie să înţeleagă, să respecte regulile, să nu mai părăsească domiciliul dacă sunt izolaţi”, a mai declarat Florin Homorean.
Potrivit autorităților, în judeţul Olt 149 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Cele 6 persoane nu au manifestat simptome și nu provin din zona afectată a Chinei. Totuși, reprezentanții DSP Olt au instituit pentru ei procedura de auto-izolare la respectivul hotel.