Cod galben de ploi și vijelii în nordul și vestul țării / Instabilitate atmosferică, până la finalul săptămânii, în majoritatea regiunilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil luni între orele 13.00 și 23.00.
În Banat, Crișana, Maramureș și local în Transilvania și în zonele montane, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial.
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
ANM a transmis și o informare meteo de vreme rea ce a intrat în vigoare luni la ora 10.00 și este valabilă până miercuri, ora 06.00.
În intervalul menționat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de luni (8 iunie) cu precădere în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum și în zonele de munte, în noaptea de luni spre marți (8/9 iunie) în sud-vest, iar marți (9 iunie) îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.
Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor, mai notează meteorologii.