Romsilva: Peste 43.000 hectare de pădure retrocedate ilegal ar putea fi readuse în patrimoniul statului / ICCJ judecă luni o cerere de revizuire în dosarul retrocedărilor de pădure din Bacău
Reprezentanţii Romsilva afirmă că peste 43.000 hectare de pădure retrocedate ilegal ar putea fi readuse în patrimoniul statului şi în administrarea regiei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, luni, o cerere de revizuire făcută de Parchetul General în dosarul retrocedărilor de pădure din Bacău în care a fost condamnat, între alţii, Viorel Hrebenciuc.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Romsilva și citat de agenția News.ro, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie va judeca luni, 2 noiembrie, cererea de revizuire promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii judecătoreşti prin care instanţa supremă a luat act de retragerea apelului de către Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în dosarul retrocedării ilegale a 43.227 hectare păduri administrate de Romsilva. Admiterea revizuirii ar însemna readucerea acestei suprafeţe de pădure în patrimoniul statului.
„Menţionăm că judecătorii Curţii de Apel Braşov au respins cererea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva de a se constitui ca parte civilă în dosarul acestei retrocedări ilegale, împiedicând Romsilva să apere interesele statului, alături de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, după ce juriştii Regiei au fost prezenţi până acum în toate etapele proceselor privind retrocedarea ilegală a celor 43.227 de hectare”, au arătat reprezentanţii Romsilva.
Suprafaţa de 43.227 hectare fond forestier administrată de Direcţia Silvică Bacău, formată din trupurile de pădure Comăneşti, Palanca, Brătuleşti, Agăş, Ciobănuş şi Dărmăneşti, a fost retrocedată de Tribunalul Covasna în aprilie 2012, după ce trei instanţe anterioare au stabilit că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru Elie Vlad Sturdza şi Paltin Sturdza, aceştia fiind rude de gradul al V-lea cu defunctul Nicolae Ghica, moştenirea în linie colaterală fiind posibilă până la gradul IV de rudenie inclusiv.
„Preşedintele completului de judecată care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de pădure a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în anul 2015, alături de alţi inculpaţi în dosar. Acesta a fost condamnat în anul 2018 de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de luare de mită.
Anul trecut, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, care a preluat dosarul de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, a retras în mod abuziv apelul declarat împotriva sentinţei penale, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat doar apelul inculpaţilor, pe care l-a şi admis, iar în acelaşi timp a respins apelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov”, a susţinut sursa citată.
Juriştii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au reuşit, în urma proceselor câştigate în ultimii ani, să menţină în patrimoniul statului circa 93.000 hectare fond forestier.
În ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, fostul senator Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, amintește News.ro.
În acest dosar au fost judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul pădurilor din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.
În 9 mai 2018, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de ICCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău. În acelaşi dosar, fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, acuzat de consituirea unui grup infracţional orgaizat şi de spălarea banilor, a fost achitat.