Sari direct la conținut

Instanța supremă sesizează Curtea Constituțională pe legea care îi salvează de închisoare pe evazioniști dacă achită prejudiciul

HotNews.ro
Instanța supremă sesizează Curtea Constituțională pe legea care îi salvează de închisoare pe evazioniști dacă achită prejudiciul

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi să sesizeze Curtea Constituțională asupra legii adoptate marți de deputați prin care scapă de închisoare cei inculpați pentru evaziune fiscală, dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro și dacă îl achită integral. Sesizarea de neconstituţionalitate vizează actul normativ în întregime, iar unul dintre argumente este că forma adoptată de Camera Deputaților (Camera decizională) modifică substanțial obiectul de reglementare și configurația legii adoptate de Senat.

Potrivit ICCJ, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reunit joi și s-a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale asupra Legii privind modificarea și completarea Legii nr.241/2015 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Argumentele instanței supreme

Sesizarea de neconstituţionalitate vizează actul normativ în întregime, iar unul dintre argumente este că a fost încălcat principiul bicameralismului întrucât forma adoptată de Camera Deputaților (Camera decizională) modifică substanțial obiectul de reglementare și configurația legii adoptate de Senat.

Un alt argument este că legea nu permite ”în mod clar, precis şi previzibil” stabilirea inculpaţilor care pot beneficia de prevederile ei.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege a fost votat de Camera Deputaților marți și prevede posibilitatea înlocuirii pedepsei cu închisoarea pentru cei inculpați pentru evaziune fiscală dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro și dacă îl achită integral:

  • art. 10, alin. (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.
  • În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;
  • Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) și (1 prim).

Ministerul Justiției spunea că proiectul a fost avizat negativ de Guvern și a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecțiunile de neconstituționalitate și declarând proiectul neconstituțional în ansamblul său.

Proiectul a fost depus în 2017 pe vremea când Liviu Dragnea era șeful Camerei Deputaților și a fost adoptat în 2018, cu voturile PSD, ALDE și UDMR. Legea a fost atacată la Curtea Constituțională de PNL, USR și PMP. La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Astfel:

  • Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.
  • Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.
  • În cazul săvârşirii unor astfel de infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
  • În cazul săvârşirii uneia dintre aceste infracţiuni, prevăzute anterior, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
  • Aceste dispoziţii se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro