Horia Nicolescu Mihai, contestat ca membru în plenul CES. Lista membrilor CES
Șase ONG-uri au organizat pe platforma VotONG alegeri pentru desemnarea reprezentanților societății civile în Consiliul Economic și Social (CES), grupul solicitând, de asemenea, Secretariatului General al Guvernului să se alăture sectorului în acest demers. SGG a fost de acord, declarând că nu va face numiri în Consiliul Economic și Social în afara listei de candidați validați, propuși de organizații care respectă criteriile de eligibilitate. Cu toate acestea, la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, târziu în seara de vineri, primul ministru interimar a numit ca membru în plenul CES, pe dl Horia Nicolescu Mihai. Acesta și organizația pe care o reprezintă (Asociația pentru Securitate la Incendiu) nu au parcurs rigorile procesului de validare și selecție conform regulamentului agreat de societatea civilă și SGG. Numirea sa în plenul CES este astfel o încălcare directă a angajamentului asumat de SGG, arată un comunicat al celor 6 ONG-uri.
Mai mult, SGG a adăugat criterii suplimentare condițiilor inițiale și a desemnat și un reprezentant al SGG în poziția de Președinte al Comisiei Electorale a VotONG, cu rol de supervizare, mai precizează comunicatul comun.
- Cele 6 ONG-uri sunt: Asociația Code for Romania, împreună cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Academia de Advocacy, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Federația Fundațiilor Comunitare și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi
În plus, organizația pe care o reprezintă Horia Nicolescu Mihai, conform Monitorului Oficial nu respectă criterii minime de eligibilitate convenite de societatea civilă cu SGG. De exemplu, conform datelor publice disponibile la acest moment, ultimul bilanț depus la Ministerul Finanțelor Publice de către Asociația pentru Securitate la Incendiu este din anul 2016, iar regulamentul prevede ca organizațiile care propun candidați în cursă să fi depus bilanţ contabil în anul premergător celui destinat alegerilor.
Mai grav decât atât, dl Horia Nicolescu Mihai o înlocuiește în lista celor numiți de către premierul interimar pe dna Adriana Radu, președinte al Asociației Sexul vs Barza, care a candidat cu sprijinul Coaliției pentru Egalitate de Gen, și care a obținut 304 voturi, clasându-se a doua în domeniul protecției drepturilor omului și a șaptea în clasamentul total ca număr de voturi.
Este un semn foarte grav de încălcare a unui acord și de ignorare a unui proces democratic, la care Guvernul României nu numai că a achiesat, dar a și participat prin reprezentantul său în Comisia Electorală, proces la care au luat parte un număr record de 788 de organizații din societatea civilă.
Membrii Comisiei Electorale a VotONG, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Academia de Advocacy, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Federația Fundațiilor Comunitare și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Asociația Code for Romania, cerem primului ministru retragerea numirii domnului Horia Nicolescu Mihai și numirea doamnei Adriana Radu în plenul CES conform angajamentului asumat anterior.
Filmul evenimentelor
În data de 10 noiembrie 2020 în comunicatul oficial se specifică de către Secretariatul General al Guvernului următoarele:
- ”Ca urmare a validării propunerilor de candidați de către Comisia Electorală (n.r. a VotONG) și a votului exprimat de societatea civilă, lista completă a candidaților împreună cu numărul de voturi primite de fiecare candidat vor fi comunicate Secretariatului General al Guvernului nu mai târziu de 4 dec 2020 pentru a servi ca listă din care vor fi numiți de către domnul Prim-ministru reprezentanții în CES ai societății civile.”
- Comisia Electorală a VotONG a înaintat, conform calendarului agreat, o listă de 14 reprezentanți aleși, urmând ca al 15-lea membru în plenul CES să fie ales de către premier din restul listei de candidați validați în procesul electoral ca fiind eligibili.
Pe platforma VotONG au candidat un număr de 23 de persoane validate, cu scopul de a obține unul dintre cele 15 fotolii de reprezentare în cele șase domenii de interes menționate mai sus. Ca urmare a faptului că, în domeniul ”Organizații din domeniul protecției mediului înconjurător, ecologiei, dezvoltării durabile” a existat un unic candidat, cel de-al doilea loc a rămas vacant, urmând a fi ocupat cu unul dintre candidații eligibili care au luat parte la procesul de vot, din alt domeniu.
Astfel că, lista înaintată de către Comisia Electorală a VotONG, prezidată de un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, depusă în data de 03.12.2020 la SGG cuprindea 14 câștigători și alți 9 candidați eligibili, dar care nu au obținut un fotoliu în CES ca urmare a voturilor exprimate de electori, după cum urmează:
Lista de câștigători
Organizații academice, profesionale, think-tank
371 voturi: Ștefan Teișanu – Asociația Fapte
330 voturi: Cristian Hordilă – Asociația Festivalul de Film Transilvania
Organizații din domeniul protecției mediului înconjurător, ecologiei, dezvoltării durabile
420 voturi: Corina Murafa – Fundația Ashoka
Organizații din domeniul sănătate, educație și tineri
309 voturi: Horia-Șerban Onița – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România ANOSR
305 voturi: Mihai Dragoș – Federația Consiliul Tineretului din România
196 voturi: Mădălina Sava – Asociația Psihologilor din România
Organizații din domeniul social
418 voturi: Diana Chiriacescu – FONSS Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
296 voturi: Daniela Tontsch – Consiliul Național al Dizabilității din România
285 voturi: Daniela-Doina Bololoi – Asociația Help Autism
Organizații pentru protecţia drepturilor omului
344 voturi: Bogdan Simion – Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil FONPC
304 voturi: Adriana Radu – Asociația SEXUL vs. BARZA
261 voturi: Gelu Duminică – Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”
Organizații cooperatiste, agricole, de dezvoltare rurală
266 voturi: Balogh Martin – Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj
204 voturi: Sevastita Grigorescu – Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM
Lista candidaților eligibili, dar care NU au obținut un loc în Consiliul Economic și Social conform numărului de voturi exprimate de organizațiile electoare în platforma VotONG:
Organizații pentru protecția drepturilor omului
259 voturi: Diana Filimon – Asociația ”Apulum Forum”
Organizații din domeniul sănătate, educație și tineri
163 voturi: Teodor Cristian Blidaru – Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB)
126 voturi: Daniela Vișoianu – Federația Coaliția pentru Educație
83 voturi: Dorica Dan – Asociația Prader Willi din România
80 voturi: Ionuț-Alin Grigore – Federeația Forumul Tinerilor din România
55 voturi: Ioana Grindean – Asociatia Centrul Step by Step pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala
Organizații din domeniul social
140 voturi: Georgeta Bucur – Asociatia Down Plus Bucuresti
Organizații cooperatiste, agricole, de dezvoltare rurală
161 voturi: Florentin Bercu – Asociația Laboratorul de Solidaritate
Organizații academice, profesionale, think-tank
90 voturi: Andrei-Robert Botez – Asociația Frends Pentru Dezvoltare
Conform Monitorului Oficial publicat în 18.12.2020, lista celor 15 reprezentanți ai societății civile care se numesc în calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic și Social îi conține astăzi doar pe 13 dintre reprezentanții aleși de societatea civilă în urmă cu mai puțin de o lună, prin vot, transparent și democratic.
Care este miza Consiliului Economic și Social
Consiliul Economic şi Social este un organism cu rol consultativ în ceea ce privește stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale la nivel naţional şi este cheia pentru realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului și a solidarităţii sociale. Membrii Consiliului au printre atribuții analizarea și avizarea proiectelor de hotărâri și de ordonanțe ale Guvernului și proiectele de lege care urmează să ajungă în Parlament, precum și a proiectelor de programe și strategii înainte de adoptare. Tot membrii CES sunt responsabili și de semnalarea către Guvern și Parlament a unor fenomene sociale și economice care trebuie să ajungă pe agenda pentru a fi întâmpinate de propuneri de acte normative. Nu în ultimul rând, acest Consiliu are un rol activ în analizarea stărilor conflictuale la nivel național sau în sector și propun modalități pentru a le soluționa, conduce analize și studii privind realitatea economică și socială din România și contribuie la implementarea de strategii, programe și standarde în ceea ce privește dialogul social.
Anul 2020 este cu atât mai important pentru societatea civilă cu cât este pentru prima dată când conducerea Comitetului Economic și Social ajunge, prin rotație, să fie asigurată de unul dintre cei 15 reprezentanți ai sectorului în acest organism.