Este UE atât de disperată să primească vaccinuri din China și Rusia? Depinde pe cine întrebi. „Până la urmă, statele membre decid ce vaccinuri sunt folosite la nivel național”

​Pusă în față criticilor referitoare la ritmul redus de vaccinare împotriva COVID-19, UE se vede nevoită să ia în calcul și alte soluții, din afara blocului comunitar. Vaccinurile din Rusia și China sunt deja la porțile Europei (chiar au intrat în UE, prin intermediul Ungariei). Se vor răspândi acestea în UE pentru a suplini dozele lipsă de la Pfizer sau AstraZeneca?

Săptămâna trecută, o știre despre vaccinul rusesc făcea senzație în țările din Uniunea Europeană: revista medicală „The Lancet” a publicat o analiză din care reieșea că, potrivit rezultatelor intermediare ale testelor, vaccinul rusesc Sputnik V are o eficacitate de 91,6% împotriva formelor simptomatice de COVID.

Cu alte cuvinte, vaccinul Rusiei ar fi net superior celui produs de AstraZeneca/ Oxford care este eficient doar în proporție de 60%, potrivit Agenției Europene pentru Medicamente.

În aceste condiții, întrebarea logică este de ce Uniunea Europeană nu ar cumpăra doze de la ruși pentru a le înlocui pe cele lipsă de la AstraZeneca sau Pfizer? Și, dacă tot s-a creat discuția, de ce nu am aduce în Uniunea Europeană și vaccinurile chinezești (Sinopharm, de exemplu, are o eficiență de 79%), așa cum face de exemplu Serbia care a ajuns la o rată de vaccinare de peste 7% din populație, exclusiv cu vaccinuri rusești și chinezești?

Atât președinta Comisiei Europene, cât și liderii Franței și Germaniei s-au arătat deschiși vaccinului rusesc, ca și celor chinezești, atâta vreme cât acestea vor fi aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, după aceleași proceduri prin care au trecut și Pfizer, Moderna și AstraZeneca, cele trei vaccinuri autorizate în acest moment pe teritoriul Uniunii.

Președintele Emmanuel Macron a precizat chiar că, în acest caz, decizia științifică trebuie să primeze celei politice. După aceste declarații inițiale însă, lucrurile s-au mai nuanțat pe parcurs.

Între timp a intervenit și scandalul dintre Rusia și Uniunea Europeană, după vizita șefului diplomației UE, Josep Borrell, la Moscova, vizită considerată un eșec și „umilitoare”.

Pe de altă parte însă, nu toate statele din Uniunea Europeană sunt dispuse să-și abandoneze obiectivele geostrategice, de dragul siguranței medicale, indiferent de unde ar veni aceasta. Iar acest lucru este evident dacă te uiți cum se poziționează în acest moment statele din Uniunea Europeană față de vaccinurile chinezești și cel rusesc.

Exemplul Ungariei, care nu a fost urmat de alte state

Viktor Orban, premierul Ungariei. FOTO: Profimedia

În primul rând să spunem că Ungaria face notă discordantă pe subiect. Această țară a început deja distribuția vaccinului Sputnik V, iar săptămâna viitoare va primi și prima tranșă de vaccin chinezesc Sinopharm. Asta înainte de orice decizie a Agenției Europene a Medicamentului.

Viktor Orban a mers pe ideea că atâta vreme cât Uniunea Europeană nu este în stare să asigure numărul de doze de care are nevoie pentru vaccinarea populației, este liber să facă ce dorește.

Inițial, și Guvernul din Cehia a vrut să adopte exemplul Ungariei și Serbiei și să aducă vaccinuri din Rusia și China. După ce s-a trezit cu critici în propria țară, premierul Cehiei a dat înapoi și acum nu mai este dispus să cumpere fără acordul Agenției Europene a Medicamentului.

Unii experți se tem inclusiv de faptul că dacă vaccinul rusesc va intra pe piața locală va scădea și încrederea populației în vaccinare. În același timp, mai trebuie spus că pe teritoriul Cehiei există o fabrică de vaccinuri a producătorului american Novavax, care este așteptat să înceapă să livreze doze începând cu luna aprilie.

În ultimele zile chiar și în Germania s-a mai potolit entuziasmul pentru folosirea vaccinului rusesc. În orice caz, acest lucru nu s-ar putea întâmpla fără autorizarea Agenției Europene a Medicamentului. Zilele trecute, în parlamentul german, liderul grupului verzilor a ridicat și problema implicațiilor geopolitice a folosirii vaccinurilor din China și Rusia.

Dacă ne uităm mai departe la țările din UE vedem că vaccinurile din Rusia și China nu sunt privite chiar cu simpatie. În Croația, care s-ar fi putut molipsi de exemplul de succes al vecinilor sârbi, lucrurile par să se fi clarificat destul de repede. Oficialii din această țară au respins orice speculație că vor urma exemplul Serbiei.

În țările baltice, lucrurile s-au tranșat la fel de rapid. Primul ministru al Lituaniei a declarat că Sputnik V nu este decât „o altă armă hibridă a Kremlinului pentru a diviza și guverna” și Lituania nu intenționează să cumpere vaccin rusesc.

Autoritățile din Polonia au declarat de asemenea că nu iau în considerare vaccinul rusesc. La fel și premierul României Florin Câțu, care mai spune că mai degrabă ar susține producerea unui vaccin românesc, la Institutul Cantacuzino.

Portugalia, o țară grav afectată de pandemia de coronavirus, s-a exprimat și ea împotriva vaccinului rusesc, la fel și Malta.

În Grecia, țară care face presiuni pentru introducerea unui pașaport de vaccinare astfel încât să-și poată relua turismul, ministrul de externe a respins public speculațiile că această țară va ajuta la producerea vaccinului Sputnik, iar în Belgia un europarlamentar a atras atenția că vaccinul rusesc nu trebuie judecat doar din perspectivă medicală ci trebuie văzut și ca o armă geopolitică a lui Putin cu care vrea să divizeze Europa.

În alte țări subiectul vaccinurilor din Rusia și China nici măcar nu există în dezbatere, chiar dacă strategia Comisiei Europene privind vaccinarea populației este criticată.

„Până la urmă, statele membre decid ce vaccinuri sunt folosite la nivel național”

Antonia Colibășanu, analist geopolitic Geopolitical Futures. FOTO: Arhiva personală

Dar ce ar avea de câștigat Rusia și China dacă ar reuși să-și impună vaccinurile în Uniunea Europeană? Despre acest subiect am stat de vorbă cu Antonia Colibășanu, analist geopolitic la Geopolitical Futures și lector universitar doctor la SNSPA.

Având în vedere că țări europene din afara UE își vaccinează cetățenii cu vaccinuri rusesc și chinezești (de exemplu Serbia), cum credeți că ar putea profita de acest lucru Rusia și China? Ce avantaje geopolitice ar putea obține?

Cred că e mai puțin despre avantaje și mai mult despre menținerea unor relații avantajoase, conform intereselor geopolitice ale Rusiei și respectiv, Chinei.

Mai mult, dacă pentru Rusia e menținerea poziției de stat capabil să-și ajute partenerii sau prietenii (imagine extrem de importantă și la interior), pentru China e mai mult decât atât: are ocazia să-și refacă imaginea, acolo unde ea este șifonată – China este încă învinovățită pentru faptul că nu a anunțat la timp despre apariția noului virus și o anchetă e încă în desfășurare.

Deci… dacă poate spune că ajută la rezolvarea problemelor rezultate prin pandemie, e un plus, chiar dacă nu e neapărat un avantaj geopolitic.

Aflată între nevoia de a vaccina cât mai mulți oameni și interesele strategice ale Uniunii, cum credeți că ar trebui să se comporte UE în problema vaccinului rusesc? Altfel spus, dacă partenerii occidentali (Pfizer, Moderna, AstraZeneca) nu reușesc să acopere nevoia de vaccinuri a Uniunii, ar avea oficialii europeni vreun obstacol în calea adoptării vaccinurilor din țări precum China sau Rusia?

Mi-e greu să dau rețete, pentru că nu am experiență în domeniul politicilor – deci nu pot spune „cum ar trebui să se comporte” Uniunea Europeană.

Dar pot spune cum văd eu, din perspectivă geopolitică lucrurile. E clar că ne confruntăm cu o situație în care cantitatea cerută este mai mare decât cantitatea de vaccinuri care poate fi oferită și asta pune presiune pe toți liderii politici, la nivelul UE și nu numai, și la nivelul statelor naționale.

Canada de exemplu a cerut ajutor Indiei, în cazul furnizărilor întârziate din Statele Unite – pentru a menține totuși cererile în cadrul alianțelor strategice ale statului.

Faptul că în Uniunea Europeană se ia în calcul posibilitatea de a aproba vaccinuri produse în afara alianțelor strategice, subliniază presiunea politică și semnalele diplomatice, imperativele geopolitice pe care le iau în vedere statele naționale care susțin această ipoteza.

Uniunea Europeană poate să adopte o poziție de „neutralitate științifică” – transmițând astfel un mesaj diplomatic vis-a-vis de celelalte puteri, validând perspectiva că, pe viitor, Rusia și China îi pot deveni parteneri, alături de Statele Unite, diluând astfel elementele conflictuale dintre Uniune și cele două state.

Dar, până la urmă, statele membre decid ce vaccinuri sunt folosite la nivel național, dintre cele aprobate la nivel european (sau nu), acestea având responsabilitatea sănătății populației proprii.

Vaccinarea este făcută până la urmă, pe baza unui act de încredere – pe care cetățenii îl au vis-a-vis de autoritatea națională, pe care o trag la răspundere înainte să tragă la răspundere Bruxelles-ul.

Asta înseamnă că, în cazul în care Uniunea Europeană decide să accepte cele două vaccinuri, statele membre se vor delimita în alegerile lor, în funcție de interesul național, el însuși construit pe baza unor percepții ale populației vis-a-vis de cine le sunt parteneri și care le sunt amenințările.

Franța nu vede o problemă strategică în amenințarea Rusiei de exemplu, Ungaria încearcă să mențină bunele relații cu Rusia și China, iar Cehia și Germania caută modalități de îmbunătățire a relațiilor economice cu Rusia și China deopotrivă.

Totuși, state precum Polonia sau România nu împărtășesc niciuna dintre aceste viziuni, considerând Rusia drept amenințare strategică, neavând prea mare încredere în bunele intenții ale acestui stat.

Ambele state vor să mențină și să dezvolte parteneriatul strategic cu Statele Unite care se află în competiție cu China – deci, chiar dacă atitudinea polonezilor sau a românilor față de China nu este neapărat la fel de negativă ca cea în cazul Rusiei, nici unul dintre aceste state nu vrea să trimită un mesaj diplomatic nefavorabil Statelor Unite.

Astfel, obstacolul principal în calea adoptării vaccinurilor din țări precum Rusia sau China este percepția interesului strategic, la nivel național.

Ce efecte geostrategice pe termen lung ar putea avea vaccinarea europenilor din UE cu vaccinuri rusești și chinezești?

Dacă Uniunea Europeană adoptă o poziție de „neutralitate științifică”, Bruxelles-ul va pune statele membre în ipostaza de a alege să-i asculte sau nu recomandarea, subliniind în acest fel diferențele între perspectivele strategice ale acestora. Una e să alegi pe cont propriu că vrei să folosești vaccinul rusesc și chinezesc ca membru al UE și alta este să ți se recomande de Bruxelles să faci acest lucru și tu să nu faci.

E o diferență de nuanță pe care o cred importantă pentru proiectul geopolitic anunțat la începutul anului trecut de același Bruxelles – această nuanță ține de perspectiva uniunii politice în cadrul Uniunii Europene și, în consecință, de viitorul UE ca actor global cu o singură voce.

Dacă să presupunem că UE aprobă și vaccinurile chinezești, cum ar putea să se folosească China de acest lucru? (de exemplu să invoce acest precedent în cazul tehnologiei 5G)

Vaccinurile – sau „diplomația vaccinurilor” este doar un element din arsenalul folosit de diplomația chineză pentru a-și susține interesul în Europa (și nu numai). Momentan, China se confruntă cu o problemă de imagine, după cum spuneam și mai sus.

Nu sunt puțini cei care o consideră vinovată de întârzierea acțiunii împotriva virusului – astfel, orice acțiune menită să ajute la repararea din răul provocat de pandemie, o ajută să-și valideze bunele intenții și, prin consecință, să-și negocieze mai bine pozițiile în domeniul economic (inclusiv în ceea ce privește tehnologia 5G, dar nu numai).