Sari direct la conținut

Marea Britanie include varianta indiană în ''variantele care determină îngrijorare'' şi confirmă noi cazuri de COVID-19 cu această tulpină

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Responsabilii sanitari britanici au inclus vineri varianta indiană a SARS-CoV-2 în rândul ”variantelor care determină îngrijorare” (”variants of concern”), în urma dovezilor că aceasta se răspândeşte mai uşor, relatează Reuters.

Public Health England (PHE) a desemnat astfel varianta B.1.617.2, una dintre cele trei variante ale coronavirusului indentificate în India care s-a răspândit în Marea Britanie, drept variantă care determină îngrijorare. Autorităţile britanice au intensificat testarea în zonele unde există indicii privind o răspândire comunitară a acesteia.

Numărul cazurilor de COVID-19 cu varianta B.1.617.2 a crescut în Marea Britanie în ultima săptămână de la 202 la 520, majoritatea în capitala Londra şi în oraşul Bolton, circa jumătate din aceste cazuri fiind legate de contacte cu persoane revenite din călătorii externe.

”Trebuie să fim foarte atenţi la aceasta”, a avertizat în faţa presei premierul britanic Boris Johnson, referindu-se la varianta indiană a coronavirusului. ”Desigur că facem mari eforturi pentru a ne asigura că atunci când găsim focare cu varianta indiană intensificăm testarea, facem teste din poartă în poartă”, a asigurat el.

PHE consideră dovedit faptul că această variantă se răspândeşte mai repede, iar răspândirea ei ar putea fi la fel de rapidă ca varianta ”Kent” care a alimentat în Marea Britanie al doilea val de contagieri, temperat în urma unei campanii masive de vaccinare, în prezent circa două treimi din populaţia adultă britanică fiind vaccinată.

Alte caracteristici ale variantei B.1.617.2 sunt încă în curs de investigare şi ”la ora actuală nu există elemente suficiente care să indice că vreuna dintre variantele recent detectate în India cresc severitatea bolii sau scad eficienţa vaccinurilor actuale”, menţionează Public Health England (PHE).

Varianta B.1.617, detectată prima dată în India în octombrie, este împărţită de PHE în trei subtipuri, toate cu mutaţii uşor diferite.

Alte variante ale coronavirusului care determină îngrijorare sunt cea britanică descoperită anul trecut în regiunea Kent, varianta sud-africană şi cea braziliană. (Sursa: Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro