Sari direct la conținut

Poliția face 10 percheziții la o grupare ce prelua firme cu acte false

HotNews.ro
Poliția face 10 percheziții la o grupare ce prelua firme cu acte false

Poliția face, miercuri diminează, zece percheziții domiciliare și la sediilor unor firme din județele Cluj, Brașov, Neamț și din municipiul București, în acest dosar fiind cercetată o grupare ce prelua alte firme cu acte false.

Sunt puse în executare și șapte mandate de aducere.

Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal, întocmit la nivelul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în declarații, înșelăciune, fals și uz de fals.

Acțiunea vine după ce, în luna aprilie a acestui an, în urma unei sesizări depuse de un bărbat din Sibiu, polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice Sibiu au demarat cercetările.

Astfel, din investigațiile desfășurate a reieșit că membrii grupării ar fi preluat fraudulos, de la titularii unor societăți comerciale, părțile sociale, sub pretextul unei eventuale cumpărări a societății, prin folosirea unor documente de cesiune false. Ar fi profitat de contextul pandemiei, când astfel de operațiuni puteau fi efectuate și online, prin folosirea semnăturii electronice a unui avocat.

De asemenea, ar fi convins administratorii societății să se înscrie la unele licitații, iar, după obținerea documentelor societății, ar fi preluat firma prin același circuit al documentelor false.

Gruparea ar fi urmărit preluarea unor firme cu capital important. De exemplu, una dintre societăți a fost evaluată la 10 milioane de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro