Mită la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Deputatul PNL Cosmin Șandru, urmărit penal după ce ar fi încercat să corupă un parlamentar să nu voteze moțiunea
DNA a anunțat joi că a început urmărirea penală a deputatului PNL Cosmin Șandru și a directorului general al Societății de Transport Public Timișoara. Cei doi ar fi încercat să corupă un parlamentar să nu voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
DNA a anunțat începerea urmăririi penale, pentru dare de mită, împotriva deputatului PNL Cosmin Șandru și a lui Nicolae-Florin Bitea, director general al Societății de Transport Public Timișoara.
Acuzațiile pe care DNA i le aduce deputatului PNL Cosmin Șandru
- La data de 1 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecții Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice.
- Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus.
Dosarul, deschis în urma plângerii AUR / Înregistrarea audio publicată de George Simion
În 4 octombrie, Geoerge Simion a acuzat, în Parlament, că parlamentari ai PNL ar fi încercat să „mituiască” parlamentari AUR pentru a nu participa la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, oferindu-le funcţii în deconcentrate.
- „Cei de la PNL au încercat să ne cumpere la bucată, au încercat să ne mituiască şi am făcut un drum până la DNA.
- Prima chestiune pe care o avem de făcut este să anunţăm organele competente şi vreau să facem cunoscut românilor toată schema prin care Florin Cîţu şi-a pus parlamentarii să ne ofere mită: funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi.
- Au încercat, practic, să ne cumpere ca parlamentarii AUR să nu fie prezenţi la votarea moţiunii. Parlamentarii AUR vor fi prezenţi cu toţii la votarea moţiunii. Nu suntem de vânzare, nu trădăm şi nu doar atât, nu facem afirmaţii (…)
- Parlamentari ai PNL ne invitau să vorbim personal cu Florin Cîţu. O să facem cunoscut poziţiile, o să facem cunoscut totul, pentru că nu e posibil, corupţie la înalt nivel. Să vedem ce fac procurorii. Avem înregistrări audio-video”, a declarat Simion, la Parlament.
Ulterior, el a publicat pe contul său de YouTube o înregistrare audio în care spunea că este vorba despre deputatul PNL Cosmin Șandru care încerca să îl convingă pe deputatul AUR Ciprian Titi Stoica să lipsească de la votul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
Dialogul care poate fi auzit în înregistrarea publicată de Simion:
- „- Există vreo şansă să negociem?
- – Eu zic că nu.
- – Ce-ar trebui făcut ca să putem negocia, ia spune? (…) Promovăm câţiva oameni unde vrei tu. Nu ştie nimeni. Îi facem membrii PNL de formă şi gata”.
Simion mai susținea că același parlamentar ar fi încercat să corupă, în total, 5 parlamentari AUR, nu doar pe Ciprian Titi Stoica.
- „(…) Colegii noștri au dus la DNA mai multe înregistrări, nu doar cu acel Șandru, mai sunt și alții care au încercat.
- Ciprian a fost abordat să se întâlnească cu Rareș Bogdan. Rareș Bogdan ne-a sunat și pe noi să retragem moțiunea, ne spunea că nu e bine să ne băgăm noi în alegerile din PNL. Apoi a transmis mesajul că nu am cerut nimic. Eu i-am spus că ne deranjează faptul că ne face extremiști, pentru că noi suntem în familia conservatoare, nu suntem extremiști”, declara liderul AUR.
Cum se apăra deputatul Cosmin Șandru
Contactat atunci de Antena 3, Cosmin Şandru respingea acuzațiile:
- „Cu siguranţă nu l-am sunat eu pe acel domn deputat, nici nu cred că am numărul dânsului.
- M-am întâlnit cu dânsul şi nu eram numai eu. Undeva săptămâna trecută.
- Am avut doar o discuţie să vedem poziţia lor, dar nimic în a încerca să îl conving”.
Cine este Cosmin Șandru
Cosmin Șandru are 33 de ani. El este deputat PNL de Timiș, la primul mandat (din decembrie 2020) și face parte din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.
În declarația de avere, Cosmin Șandru nu a trecut nicio locuință sau teren. În schimb, a menționat mai multe conturi, în care are, în total, aproape 130.000 de lei.
A trecut în declarația de avere și două credite în valoare totală de 69.000 de lei, contractate de la bancă în 2016 și scadente în 2021.
La capitolul venit anual, el a menționat indemnizația de deputat de 4.635 de lei și suma de 2.893, încasată ca administrator al firmei SC Sandecor Green SRL din Timișoara. De la aceeași firmă a încasat dividende de 237.500 de lei.
Deputatul PNL a trecut în declarația de avere și venitul soției sale, Oana Șandru – 23.785 de la Compania locală de termoficare Coltrem Timișoara, unde este administrator, și 30.344 de lei de la SC Dinu Instal SRL, ca inginer telecomunicații.
În declarația de interese, deputatul PNL nu a menționat firma Sandecor. În schimb, a scris că este asociat la SC MC Vest Distribution.
Funcțiile deținute de Șandru în PNL: președinte al organizației de tineret Timiș, vicepreședinte PNL la nivel național și membru în Biroul Politic Județean al PNL Timiș.