Aproximativ 800 de militari vor participa la un exerciţiu naval în zona Constanţa-Mangalia şi în Marea Neagră
Aproximativ 800 de militari vor participa, săptămâna viitoare, la un exerciţiu naval românesc, care se va desfăşura în zona Constanţa-Mangalia şi în spaţiul maritim românesc din Marea Neagră. În cadrul acestuia vor fi făcute trageri de luptă, pe mare, în aer şi pe teren, potrivit News.ro.
Forţele Navale Române au anunţat, joi, că în perioada 21-23 iunie, desfăşoară activităţi complexe de instruire şi trageri de luptă, pe mare, în aer şi în teren, în zona Constanţa-Mangalia şi în spaţiul maritim al României din Marea Neagră, în cadrul exerciţiului „Shield Protector 22”.
„Aproximativ 800 de militari din structurile Flotei, Bazei Logistice Navale «Pontica», Brigăzii 243 Radioelectronică şi Observare «Callatis», Direcţiei Hidrografice Maritime şi Centrului 11o Comunicaţii şi Informatică vor exersa proceduri operaţionale standard pentru supraveghere navală, cercetare-neutralizare mine marine, menţinerea imaginii maritime şi aeriene, precum şi pentru asigurarea informativă, logistică şi hidrografică în timpul ducerii acţiunilor de luptă”, au arătat Forţele Navale.
Pe mare, Grupul de Luptă Maritim va fi alcătuit din şase nave şi două elicoptere Puma Naval, iar de pe uscat acţiunile acestui pachet de forţe vor fi susţinute de două dispozitive mobile de lansare rachete.
„În conformitate cu legislaţia internaţională, Direcţia Hidrografică Maritimă a emis un aviz pentru navigatori, în care au fost anunţate coordonatele raioanelor maritime in care se execută trageri navale de artilerie, perioada şi intervalul orar în care raioanele respective, din Zona Economică Exclusivă şi din Zona Contiguă a României sunt periculoase pentru navigaţia la suprafaţă şi în imersiune, fiind recomandată menţinerea unei distanţe de siguranţă”, au mai precizat Forţele Navale.
„Shield Protector” este un exerciţiu anual, planificat şi organizat de Forţele Navale Române şi vizează consolidarea deprinderilor echipajelor navelor şi a structurilor de comandă, în aplicarea procedurilor standard NATO de luptă împotriva ameninţărilor în cele trei medii, aerian, de suprafaţă şi subacvatic.