Sari direct la conținut

Parlamentul European cere primirea României și Bulgariei în Schengen până la finalul acestui an / Cum au votat eurodeputații olandezi

HotNews.ro
Schengen, Foto: DreamsTime
Schengen, Foto: DreamsTime

Parlamentul European îndeamnă statele membre să permită României și Bulgariei să adere fără întârziere la spațiul Schengen.

Într-o rezoluție adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri.

Constatând că spațiul Schengen este „una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene”, eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților. Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieței unice a UE.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein). Eurodeputații au solicitat ca Bulgaria și România să fie pe deplin admise în spațiul Schengen în mai multe rânduri, de exemplu în rezoluția din 2018 pe această temă, în rezoluția din 2020 referitoare la situația spațiului Schengen în contextul pandemiei și într-un raport din 2021 privind funcționarea spațiului de liberă circulație. Rezoluția de astăzi conclude dezbaterea în plen din 5 octombrie 2022.

Aderarea unor noi țări la spațiul Schengen necesită o decizie unanimă a Consiliului UE. Președinția cehă a Consiliului a indicat că intenționează să poarte discuții pe această temă înainte de sfârșitul anului 2022.

Cum au votat europarlamentarii din Olanda rezoluția privind aderarea României la Schengen

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a precizat că dintre eurodeputații din Olanda prezenți astăzi la votul rezoluției privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, 15 au votat „pentru” și doar 4 au votat împotrivă, iar 6 s-au abținut.

„Acesta este un mesaj pentru Guvernul Rutte: majoritatea europarlamentarilor olandezi, votați direct de cetățeni, vor România în Schengen”, a declarat Mureșan.

De menționat este că toți europarlamentarii partidului premierului olandez Mark Rutte, Partidul Popular pentru Libertate și Democrație, afiliat Renew Europe, s-au abținut la vot.

Foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
nellino • 2013-03-18 13:23:37
cu blue air ce avea? cu eurolines ce avea?
16 11
Gryphus • 2013-03-18 16:02:13
in ce tara din lume ati mai vazut guvern care sa saboteze presedintele?
0 8
melcul_naravas • 2013-03-18 16:34:41
Ai dreptate, cand o fi Antonescu (sau Ponta) presedinte sa mearga la asemenea evenimente cu autocarul( va recomand Atlassib)
0 4
kofa • 2013-03-18 17:13:07
ta incetosata si imbacsita de a3,presedintele ar trebui sa mearga cu calul.iar xerox ponta sau kkrau antonescu cu un 747,nu?
0 2
Rasmus • 2013-03-18 13:29:37
E "smecher" Fenechiu
4 18
evoque • 2013-03-18 13:35:09
Presedintele unei tari, indiferent cine este, trebuie sa aiba la dispozitie un avion, bine ar fi ca acest avion sa fie in proprietatea administratiei prezidentiale. Jocul lui basescu este penibil, vai saracul presedinte este victima cercetatului penal fenechiu. :)
25 7
sucaa • 2013-03-18 13:53:16
basescu nici n-a comentat situatia. fenechiu a iesit si a manipulat ca base cheltuie 7 mil de euro pe an cu avionul si acum jocul lui base este penibil? pai fenechiu a spus ca acel avion face si alte curse in afara de transportul presedintelui? fenechiu a spus cat plateste administratia prezidentiala pt transport? a fost o manipulare ordinara, fenechiu a aruncat costul total al avionului pt tarom, dar nu a spus cat reprezinta de fapt chetuiala administratiei prezidentiale. tu ai idee cat sunt cifrele cu adevarat de te-ai trezit sa minti pe aici? tu ai vreo declaratie a lui base in care face pe victima? apropo, la ce comentarii ilogice arunci mereu pe aici... cat castigi de pe urma lor? macar sa stiu si eu daca merita sa schimb tabara :)
0 17
evoque • 2013-03-18 16:52:20
un joc de mitocani. daca il iubesti atat pe presedinte nu ai decat sa-l cari in spate. eu am spus clar: "Presedintele unei tari, indiferent cine este, trebuie sa aiba la dispozitie un avion, bine ar fi ca acest avion sa fie in proprietatea administratiei prezidentiale." de aici si pana la dragostea ta netarmurita fata de presedintele suprem si modul cum il faulteaza fenechiu este cale lunga. deci lasa aberatiile si urmeaza calea dragostei supreme fata de conducatorul mult iubit: 8-10%.
8 0
sucaa • 2013-03-18 18:38:35
una e sa-ti demontez minciunile alta e sa-l iubesc. dovada ca nici nu te-ai obosit sa dai niste cifre. o dai in procese de intentie. nu car pe nimeni in spate, dar urasc mincinosii mai ales cand ne sfideaza si ne cred prosti pe toti. m-am saturat de mincinile tale. niciodata, dar NICIODATA, nu ai venit cu cifre, dovezi sau argumente pertinente. mereu o dai ori pe alt subiect, ori jignesti ori faci pe victima. aveti bunul simt si asumati-va responsabilitatea afirmatiilor si nu o mai dati ca la ploiesti. daca nu puteti atunci renuntati a mai scrie aberatii. te-am rugat sa-mi dai fraza in care base a facut pe victima. tu esti orbit de splendoarea si mitocania lui felix&comp. sincer acum, lasa frustrarile deoparte si adu argumente, sustineti afirmatiile. altfel esti un biet troll uslamist.
0 5
evoque • 2013-03-18 19:00:27
ajuta si este un produs naturist. Calm,calm, nu te agita stiu ca este o zi grea pentru multi. Nimeni nu te sfideaza pentru ca aici doar cei probasescu pot sa sfideze,etc. Daca vrei cifre de la mine trebuie sa platesti, daca nu cauta in alta parte. Invata ca anumite lucruri se fac si fara sa folosesti cuvinte, dar stii foarte bine, insa acum incepe jocul victimizarii.
6 0
sucaa • 2013-03-18 19:24:35
dovada ca nu poti sa-ti susti afirmatiile. stii daor sa minti si sa manipulezi. ai scris un comentariu din care n-am inteles nimic. trebuie sa te platesc ca ma minti sau incerci sa ma manipulezi? pai crezi ca fac parte din plebea care se uita la latrine? eu nu te-am sfidat(cum spuneam tactica victimizarii) ti-am cerut doar sa susti cu dovezi si argumente o afirmatie de a ta. faptul ca nu poti demonstreaza ori ca esti platit sa manipulezi ori habar nu ai despre ce vorbesti. du-te in piata universitatii si sarbatoreste ca ti-a iesit seful. poate primesti si o prima :)
0 4
sucaa • 2013-03-18 19:34:17
statul roman inca plateste pt aeronava aia aceiasi bani desi base n-o mai foloseste :) asta ca sa vezi pe cine susti :)
0 4
tigri • 2013-03-18 14:02:41
Cu prima parte a comentariului tau sunt de acord. Cu a doua parte nu: jocul USL este penibil. Ei au dat startul acestui joc penibil. Ei au inceput sa invoce ca exploatarea aeronavei prezidentiale...costa. Si ca ar trebui folosit un zbor de linie. Acum Basescu ce sa faca, normal ca foloseste un zbor de linie, nu asa i-a fost cerut? Oricum, felicitari, ai avut o zvagnire de orgoliu, ai incercat sa gandesti si singur pentru cateva secunde. Doar ca nefiind obisnuit, pana la sfarsit ti-ai reluat naravul de a scrie ce-ti dicteaza altii. Dar nu-i nimic, mai incearca, cu exercitiu poti ajunge departe. :)
0 11
Vreau_in_europa • 2013-03-18 16:59:01
Basescu trebuia sa mearga pe jos!!!... eventual in patru labe!!! Oricum ministru ala ... Fistichiu ... nu ar fi fost multumit!
0 3
ty • 2013-03-18 15:03:25
iar trisezi?
0 5
rochiri • 2013-03-18 13:36:38
Suntem de rasul Europei! Sunt curios cum se vede o stire ca asta in afara tarii ! Incredibil ! Ei cred ca se razbuna pe Basescu cand defapt este doar un minus mare de imagine. Incredibil
4 26
akillies • 2013-03-18 13:36:43
..e un politruc sovin si bolsevic, Presedentia Romaniei are de suferit.Daca era cacarau presedinte, cred ca ii mai cumparau 2 avioane!! Asta e: comunistii al putere, Romania la pamant! Numai un cretin ca Relu Fenechiu, ar vinde un produs ca acel avion, in loc sa il exploateze (inchiriere, vizite turistice etc.)!! In curand or sa vanda si Aeroportul Henri Coanda ca e aeroportul pe care aterizeaza Traian Basescu si e prea mare pretul intretinerii acestui aeroport!! Ce inseamna becalizarea si antenizarea unui popor de cretini: aparitia unui ministru cretin!!!
4 31
Mariusica.a • 2013-03-18 13:54:06
Se duce cu o cursa normala Lasati sa vina Antonescu la putere, da ce!, el se va injosi asa!...va zice la A3 ca trebuie mentinuta o eticheta si etc. si pac pac cel mai scump avion cu mahon inauntru va fi cumparat...si tot din banii nostri dragi USListi PS: cand o sa va treziti din hipnoza A3 o sa fie prea tarziu, iar eu nu o sa va sustin in a reveni la normal...voi a-ti innodat tara cu majoritatea asta, voi sa o desfaceti
0 12
KostasP • 2013-03-18 14:05:04
Akillies. Singura problema este ca doar unul din zece romani gandesc la fel. Si dintre aia cei mai multi sint in afara tarii.
0 6
torna_fratre • 2013-03-18 14:16:16
fenechiu sper ca este mandru acum cand banii tarii(bugetul Presedentiei) este cheltuit cu firme straine in loc sa fie cheltuit cu firme romanesti(fostul avion,servicii aeroportuare,catering,mentenanta ,echipaj etc). deci in loc ca acei 7 mil euro sa fie folositi in economia Romaniei acum o parte din bugetul unei institutii vor merge la firme din afara tarii din cauza unui ministru "transformer". Unde esti tu Tepes Doamne?
0 15
Vreau_in_europa • 2013-03-18 17:04:30
Nu mai intreba de Tzepes, a plecat si a cerut azil politic prin vest!
0 5
electron • 2013-03-18 16:29:56
Cum adica cu o cursa alitalia. Domnul Fenechiu calculati repede ce costuri pe an implica. Eu as propune sa mearga cu autocarul sau cu ia-ma nene sau bicicleta. / sfarsit ironie. Chiar asta ii problema Romaniei cu ce avion merge Basescu in stanga si dreapta? USL sunteti de un an la putere si nu ati facut nimic. Dar nimic, nici o lege nici o reforma nimic, nimic, nimic
0 4
alex1234 • 2013-03-18 19:17:02
Jenant... Sa-l lipsesti pe Presedintele Tarii Tale (indiferent cine e el) de un Avion Prezidential. Mitocanie curata ! Numele Mitocanilor: Fenechiu si seful sau Ponta. Si Birourile voastre din Palatul Victoria si masinile voastre de servici si secretarele voastre aduc "Pierderi" mai Mitocanilor, ca doar nu-s Companii cu Profituri... ......deci sa mai si invoci asa ceva ca pretext pentru o Mitocanie e inca o Mitocanie! Mitocanie la patrat!
0 4
INTERVIURILE HotNews.ro