Greva feroviarilor de două ore a provocat pierderi pentru CFR. Marcel Boloș este arătat cu degetul pentru situația din compania de stat
Greva CFR de vineri dimineață de două ore a provocat întârzieri de sute de minute la trenurile care se aflau sau urmau să intre în circulație, dar și pierderi financiare pentru CFR SA. Directorul general al companiei de stat susține că singura soluție pentru deblocarea situației și rezolvarea doleanțelor sindicaliștilor stă în pixul ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, care ar trebui să mărească bugetul de venituri și cheltuieli, dar acesta dorește restructurări.
Potrivit CFR SA, o zi de grevă provoacă pierderi financiare de aproximativ 1,5 milioane de lei.
397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători, erau programate să circule între orele 07.00 – 09.00.
Greva de avertisment a ceferiștilor va perturba graficul feroviar pe parcursul întregii zile, potrivit CFR SA.
Directorul General al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, a transmis, printr-un comunicat de presă că nu contestă forma de protest, dar subliniază că greva duce la pierderi financiare însemnate.
„Vreau să fie clar de la bun început: nu contest dreptul sindicatelor de a organiza acest protest, este un drept conferit de dispozițiile legale dar (pentru că există un mare dar), când facem astfel de acțiuni trebuie să ne gândim foarte bine la consecințele unui asemenea demers. Soluțiile pe care le-am propus, în permanență, alături de echipa managerială, au fost orientate pentru consolidarea companiei, chiar și în lipsa unor fonduri care ne sunt necesare pentru realizarea de investiții. Singurul lucru care îl cer este să înțeleagă că nu grevele sunt soluția! Orice protest duce la pierderi de bani, fonduri care trebuie ulterior tăiate de undeva. Vreau să cred că la noi în companie suntem ca într-o familie, unde când există neînțelegeri, există și soluții de compromis”, a declarat Ion Simu-Alexandru.
Șeful CFR SA, numit de PSD, spune că îi așteaptă în continuare pe sindicaliști la negocieri și dă vina pe Ministerul Finanțelor pentru slaba finanțare a companiei, în condițiile în care instituția condusă de Marcel Boloș (PNL) cere o restructurare, care ar duce la periclitarea traficului feroviar.
„Deși CFR SA, prin Ministerul Transporturilor, a transmis Ministerului Finanțelor, 3 variante ale Bugetului de Venituri și Cheltuieli, toate cele 3 variante au fost respinse. Solicitările Ministerului Finanțelor au vizat prezentarea unui plan de restructurare a companiei în bugetul acestui an. Însă, atragem atenția asupra faptului că o restructurare rapidă în acest moment ar pune în pericol toată activitatea companiei, în contextul în care măsurile impuse de ministrul Finanțelor prevăd concedieri, concedieri care afectează grav funcționarea traficului și întreținerea infrastructurii de transport”, a arătat Ion Simu-Alexandru.
CFR SA precizează că problemele financiare ale companiei de stat nu pot fi rezolvate în câteva luni, iar greva de vineri dimineață generată de slaba finanțare afectează direct proiectele derulate prin PNRR de modernizare a rețelei feroviare.
„Infrastructura feroviară este sector strategic de transporturi, un sector care la ora actuală ARE ÎN DERULARE, doar prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 144 CONTRACTE în valoare de 15,44 MILIARDE LEI, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, o rețea feroviară care, în actualul context strategic, este esențială pentru transportul de cereale, iar avizarea negativă a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe acest an, principala cauză a grevei de avertisment în care s-a aflat o parte a salariaților companiei, afectează în mod direct nu doar continuarea negocierilor cu partenerii sociali, pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și blocarea absorbției de fonduri europene, reducând astfel capacitatea Statului Român de a implementa programele de modernizare a infrastructurii”, a mai spus directorul general al CFR SA.
Singura soluție pentru a debloca situația și continuarea negocierilor cu sindicaliștii pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă o reprezintă aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul în curs de către Ministerul Finanțelor.
„Transmitem scuze tuturor călătorilor, care în această dimineață nu au putut beneficia de serviciul public de transport feroviar, dar și operatorilor de transport ferovoiar de călători și de marfă, care timp de 2 ore au fost în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea în mod normal”, a mai transmis CFR SA printr-un comunicat de presă.