Trucurile care fac prețurile. Mic ghid despre cum să nu fii păcălit la raft și ce secrete se ascund în spatele mirajului reducerilor
De multe ori, existența noastră se învârte în jurul prețurilor. Scoatem bani din buzunar pentru mai tot ce avem nevoie, dar nu înțelegem mereu dinamica prețurilor. Trebuie să navigăm și să luăm decizii deștepte într-o mare de reduceri, oferte și „prețuri competitive”.
De partea cealaltă, managerii care înțeleg jocul prețurilor pot face trecerea spre un business profitabil.
Hermann Simon, reputat expert internațional în marketing și administrarea afacerilor, trasează un amplu ghid despre prețuri, atât pentru cei care le înțeleg dinamica și capcanele, cât și pentru cei care sunt curioși să le învețe, în cartea sa, „Confesiunile unui om de pricing. Cum influențează prețurile totul”, tradusă și adaptată recent în limba română de Costin Ciora, lector universitar la ASE, și apărută la editura Humanitas.
Pornind de la premisa că un client este dispus să plătească doar pentru valoarea pe care o primește, provocarea oricărui vânzător este să afle care este valoarea percepută și apoi să stabilească, în consecință, prețul produsului sau al serviciului.