Sari direct la conținut

Cătălin Radu, Bristol Myers Squibb România: pacienții oncologici nu își permit să aștepte

Smile Media
Cătălin Radu, Foto: Bristol Myers Squibb
Cătălin Radu, Foto: Bristol Myers Squibb

​Bristol Myers Squibb (BMS) este o companie farmaceutică globală, centrată pe inovație, având o istorie de excelență științifică și îmbunătățind calitatea vieții pacienților în boli majore, cum ar fi cancerul, afecțiunile hematologice, degenerescențele și bolile autoimune.

Și în România BMS este o companie activă, care pune la dispoziția pacienților tratamente de ultimă generație și este partener pe tot traseul pacienților prin programe de acces timpuriu, diagnostic precoce și educație medicală, dar și prin investiții considerabile în cercetare. Am stat de vorbă despre traseul pacientului oncologic cu Cătălin Radu, General Manager, Bristol Myers Squibb România.

Cum ați descrie sistemul de sănătate așa cum arată el în prezent?

Aș spune că este un sistem de sănătate în tranziție, aflat între dezideratul de a oferi pacienților standarde europene de îngrijire și, la polul opus, prins în paradigma unor practici și unor facilități depășite. Este clar, sistemul de sănătate din România a înregistrat progrese, precum un acces mai bun la tratamente de ultimă generație, aprobarea în timp record a Planului Național de Combatere a Cancerului, dar și actualizarea salariilor personalului medical. Sunt eforturi care trebuie apreciate.

Mai sunt, însă, multe de făcut pentru a trece mai degrabă în partea dezideratului european. De exemplu, România se află în continuare la coada clasamentelor privind mortalitatea din cauze prevenibile sau tratabile, mortalitatea infantilă sau accesul la terapii de ultimă generație. Românii așteaptă, în medie, peste 900 de zile pentru a avea acces la tratamente inovatoare, fiind cel mai lung timp de așteptare din UE, potrivit datelor WAIT, studiu anual realizat de Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA).

Cu ce este diferită situația pacienților oncologici?

Oncologia este un domeniu în care pacientul nu are timp să aștepte. Evoluția acestei boli nu îi permite luxul așteptării. De exemplu, până la apariția tratamentelor imuno-oncologice, un bolnav cu melanom metastazat, în faza avansată, avea o rată de supraviețuire de sub un an. În acest moment, avem pacienți urmăriți în studii clinice, care au beneficiat de o combinație de tratamente cu medicamente imuno-oncologice BMS, iar 48% dintre aceștia sunt încă în viață chiar la 7 ani de la diagnosticare. Iată cât de important este ca bolnavul să aibă acces cât mai rapid la acest tip de tratament.

Cum putem îmbunătăți traseul pacientului oncologic?

Prin parteneriat și colaborare avem nevoie de acțiuni concrete, pe termen scurt, care să rezulte în reducerea timpului de acces la tratamente de ultimă generație. Apoi, bugetul sănătății ar trebui privit ca o investiție în sănătatea și bunăstarea românilor, nu ca o cheltuială, iar o abordare multianuală și proactivă ar putea adresa multe decalaje. Programele de screening și de diagnostic precoce au potențialul de a aduce un impact pozitiv, iar din această perspectivă sperăm că Planul Național de Combatere a Cancerului să poată oferi un exemplu de bună practică.

Cum influențează perspectiva bugetară accesul pacienților la îngrijire?

Dacă România alocă 6% din PIB pentru sănătate, iar media în UE este de 9%, nu putem să discutăm despre un sistem de sănătate, cel puțin la nivel mediu cu cel european. Consider că sănătatea nu este un cost. Este o investiție, una în coloana vertebrală a națiunii. Un studiu McKinsey spune că un dolar investit în sănătate aduce înapoi, în diferite forme, în societate, între 2-4 dolari.

BMS derulează studii clinice în România?

Bristol Myers Squibb România este un partener profund implicat în domeniul studiilor clinice. Aproape toate medicamentele noastre au beneficiat de studii clinice autohtone. De exemplu, în ultimii 12 ani peste 1.400 pacienți din ariile terapeutice oncologie, reumatologie și hematologie au beneficiat de acces la tratamentele de ultimă oră ale BMS prin studii clinice desfășurate pe mai mulți ani.

Rezultatele au fost unele uimitoare, care au ajutat din punct de vedere științific, dar ce este cel mai important, au ajutat pacienții să se bucure de zile, luni și chiar ani de viață.

Articol susținut de Bristol Myers Squibb

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro