Un fost primar fugar a fost prins și va fi adus în România. Minel Florin Prina, condamnat în dosarul lui Darius Vâlcov
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, sâmbătă, că, de la începutul anului, au fost aduşi în ţară peste 700 de fugari, iar Minel Florin Prina, fost primar în Slatina, va ajunge săptămâna viitoare în România.
„De la începutul anului am adus peste 700 de fugari şi mai am o veste bună, un nume sonor de fugar, fostul primar al municipiului Slatina, Minel Florin Prina va fi adus de statul român înapoi în ţară. În următoarea săptămână vom avea acest fugar în sistemul penitenciar românesc”, a anunţat, sâmbătă, Alina Gorghiu.
Aceasta a precizat că în 30 noiembrie, instanţa italiană a decis predarea fostului primar din Slatina către autorităţile române.
„Am primit hotărârea instanţei oficial la minister, sunt în curs procedurile de întoarcere a sa în ţară. Fac precizarea că Minel Florin Prina a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani în acelaşi dosar cu domnul Darius Vâlcov adus şi el, predat de autorităţile italiene în România”, a mai afirmat Alina Gorghiu.
Aceasta a mulţumit autorităţilor din Italia pentru colaborarea judiciară foarte bună, afirmând că peste o sută de fugari au fost aduşi anul acesta în România din Italia.
„Sigur, mai avem de lucru, mai avem mulţi fugari în Italia”, a mai precizat ministrul.