Sari direct la conținut

Mașina furată în care se afla Marius Budăi a reintrat în posesia deputatului Dan Șlincu

HotNews.ro
Deputatul Dan Slincu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Deputatul Dan Slincu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Mașina declarată furată din Belgia în care se aflau Dan Șlincu și Marius Budăi, indisponibilizată de poliţiştii de frontieră, a reintrat în posesia deputatului PSD după ce a făcut o cerere de restituire.

Parlamentarul de Botoşani a reintrat în posesia autoturismului Audi A6, în baza unei ordonanţe emise de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, scrie Agerpres.

„În data de 19 decembrie am depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi copia contractului de vânzare-cumpărare şi o cerere de restituire a autoturismului pentru că eu sunt un cumpărător de bună credinţă. În urma verificărilor preliminare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a emis o ordonanţă prin care mi s-a restituit autoturismul cu obligaţia mea, ca proprietar, să-l păstrez până la pronunţarea unei soluţii definitive. Astăzi am luat maşina de la Poliţia de Frontieră Iaşi”, a afirmat Şlincu.

Maşina deputatului social-democrat Dan Şlincu a fost indisponibilizată, sâmbăta trecută, de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, în momentul în care parlamentarul revenea în ţară de la un eveniment politic desfăşurat la Chişinău.

Mașina lui Șlincu, căutată de autoritățile belgiene din 2016

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF), autoturismul Audi A6 ar fi fost declarat furat în Belgia.

„În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autorităţile din Belgia la data de 5 ianuarie 2016. În cauză a fost dispusă indisponibilizarea autoturismului, cercetările fiind continuate pentru clarificarea situaţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire”, au precizat duminică reprezentanţii ITPF.

Deputatul PSD, care se afla în maşină alături de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că autoturismul său a fost cumpărat în 2015 de la un bărbat din judeţul Galaţi şi se află la a doua înmatriculare în România.

În plus, parlamentarul de Botoşani menţionează că a ieşit cu maşina respectivă în fiecare an din România, însă niciodată nu a avut probleme la frontieră, precizând că este prima deplasare cu ea în Republica Moldova.

„La ieşirea din ţară, vineri, nu au fost probleme. La întoarcere, sâmbătă, pe data de 16 decembrie, mi s-a reţinut maşina. Această maşină a fost cumpărată în 2015 şi era înmatriculată în România. Am cumpărat-o de la cineva din Galaţi, după un anunţ pe un site de vânzări maşini. Am înmatriculat-o pe numele meu şi totul a fost în regulă”, a precizat Dan Şlincu.

Acesta arată că se va îndrepta împotriva persoanei care i-a vândut maşina, pe care o suspectează de rea-credinţă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro