Sari direct la conținut

„Sfidător!”. Niciun șef de mare companie de retail nu a venit la audierile Comisiei de abuzuri din Parlament / „Ne cerem scuze”

HotNews.ro
Magiun, Foto: Inquam Photos / George Călin
Magiun, Foto: Inquam Photos / George Călin

„Noi reprezentăm aici în Parlament exact cetățenii României, care sunt și consumatori. Cu atât mai mare este sfidarea”, a spus senatorul PSD Ionel-Dănuț Cristescu. Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a spus că a fost vorba de o neînțelegere, că nu au aflat de chemarea la audieri și că-și cer scuze.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat i-a chemat miercuri la discuții pe reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) și pe marii retalieri, după sesizările primite de la producătorii români scoși de la rafturi.

Retailerii nu au venit, singurii care au fost prezenți la audieri au fost producătorii.

Discuțiile membrilor comisiei senatoriale de abuzuri cu producătorii au durat aproape două ore, iar la final senatorii au decis să trimită fiecărui mare retailer o serie de întrebări, urmând să fie apoi invitați la o ședință ulterioară. Aceasta este a doua reunire a Comisiei pe această temă, la prima întâlnire discuțiile s-au purtat cu oficialii Consiliului Concurenței.

„Au sfidat Parlamentul României”

Senatorul PSD Ionel-Dănuț Cristescu, membru al comisiei, a acuzat marile magazine de sfidare și retailerii s-au înțeles să nu vină la ședința în care subiectul era prezența producătorilor români la raft.

„Noi reprezentăm aici în Parlament exact cetățenii României, care sunt și consumatori. Anul trecut am avut o creștere de 21% la decesele din cauza cancerului de colon. Înghițim tot felul de produse de calitate îndoielnică, ca să nu mai vorbim de faptul că la unele din aceste produse au acces și copiii. Ei astăzi au sfidat Parlamentul României și eu cred că acesta este rodul unor înțelegeri între ei de a nu veni!”, a declarat Ionel-Dănuț Cristescu.

„Foarte mulți producători se lovesc de probleme în relația cu marii retaileri. Astăzi nu a venit niciun reprezentant, ceea ce este jenant din partea lor. Nici măcar nu au fost în stare să anunțe că nu vor veni! Acest dezinteres față de o comisie a Senatului României nu doar că nu este normal, este de-a dreptul sfidător!”, a declarat președintele comisiei de abuzuri, senatorul AUR Valentin Cioromelea.

„Ne cerem scuze”

Într-un mesaj transmis HotNews.ro, Asociația Marilor Rețele Comerciale din România spune că este vorba doar de o neînțelegere și că nu a existat informația referitoare la ședința Comisiei postată pe site-ul Senatului. Reprezentanții organizației și-au cerut scuze pentru absență.

„Nu a existat informația referitoare la ședința Comisiei postată pe site-ul Senatului. AMRCR începuse deja o comunicare cu Comisia, față de care eram în expectativa unei clarificări și a unei reconfirmări. Asociația Marilor Rețele Comerciale din România și membrii săi au răspuns întotdeauna prompt și s-au prezentat la toate întâlnirile la care am fost invitați. Suntem în contact cu staff-ul Comisiei pentru a clarifica viitoarele întâlniri. Reasigurăm pe toți membrii Comisiei din Senat de toată considerația și respectul nostru și ne cerem scuze pentru orice inconveniență care s-a creat involuntar”, se arată în mesajul AMRCR

HotNews a scris despre cazul producătorului înghețatei din Teleorman care a fost delistată de 7 din cele 10 mari rețele și de cazul magiunului de Topoloveni, scos de pe rafturile Metro.

De asemenea, citește aici prima reacție a Metro cu privire la delistarea magiunului de Topoloveni sau comunicatul AMRCR cu privire la „victimizarea” producătorului teleromănean de înghețată.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro