Lansarea în cinematografe a filmului "5 Minute", de Dan Chișu, amânată
Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.
„Deși eram nerăbdător să ne întâlnim pe 27 martie în cinematografe, se pare că viața bate filmul definitiv în perioada asta. Amânăm, dar nu ne predăm și sper să ne vedem cât de curând la lansarea filmului. Așa că vă rog, gândiți-vă măcar 5 minute înainte de a lua decizia de a ieși din casă. Acum cel mai important e să stăm acasă, numai așa vom trecem peste criză”, declară regizorul Dan Chișu.
Producătorul filmului Anamaria Antoci adaugă: „Adesea subiectele filmelor pe care le producem sunt inspirate din niște evenimente marcante care ne definesc societatea în care trăim. Și totuși, astăzi ne confruntăm la nivel global, și nu doar în România, cu o realitate nemaiîntâlnită de generații întregi. Inevitabil, lansarea filmului nostru se amână până când ne vor reveni cu toții din această criză. Este de datoria noastră să ne comportăm responsabil și să stăm în casă în perioada care urmează”, concluzionează Anamaria Antoci.
Lungmetrajul a avut premiera mondială în octombrie 2019, în competiția oficială a celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.
Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.
Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.
Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Marius Leftărache, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.
„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.