Sari direct la conținut

A fost Boris Nemtsov ucis pentru ca a colaborat cu americanii?

Boris Nemtsov, Foto: Captura YouTube
Boris Nemtsov, Foto: Captura YouTube

​Varianta oficiala a Kremlinului afirma ca uciderea opozantului rus a avut motivatii islamiste. O investigatie a ziarului german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) a descoperit insa un alt posibil motiv: Boris Nemtsov ar fi cooperat cu americanii si ajutat la alcatuirea listei cu sanctiuni impuse de Washington dupa anexarea ilegala a Crimeei. Sursele citate de publicatie sunt unele „din cercuri de securitate”.

FAS relateaza ca, dupa anexarea Crimeei, Boris Nemtsov a ajutat la elaborarea listei de persoane sanctionate de SUA. Lista respectiva contine numeroase nume din cercul intim de putere al presedintelui rus, Vladimir Putin, care au primit interdcitie de calatorie pe teritoriu american si ordine de inghetare de active si conturi bancare. Printre aceste personaje se gaseste si Seghei Naryshkin.

Presedintele Dumei de Stat rusesti s-a deplasat la acea vreme, afirma sursele citate de FAS, in misiune secreta in Crimeea. Ordinele sale erau sa caute un viitor guvernator al peninsulei. Naryshkin a desemnat anexarea Crimeei drept „unul din cele mai importante evenimente istorice ale secolului”.

Opozantii puterii de la Moscova au deja, de mai multa vreme, dubii apropo de teoria oficiala a uciderii lui Nemtsov. La putine zile dupa incident au fost arestati mai multi barbati originari din Cecenia. Presa germana scria imediat dupa arestare mai multe editoriale pe acest subiect si nota ca „mereu sunt de vina cecenii”. Intre timp, suspectul principal si-a retras marturia si afirma ca are un alibi pentru momentul uciderii lui Nemtsov. Ceilalti suspecti au respins mereu acuzatiile. Un membru al comisiei pentru drepturile omului a Kremlinului a vorbit deschis despre tortura aplicata acestor suspecti, dupa ce i-a vizitat in arest.

Conform FAS, Boris Nemtsov nu ar fi ajutat numai la elaborarea listei de sanctiuni in urma anexarii Crimeei, ci si la asa numita „Lista Magnitsky” din 2012. Dupa moartea violenta in inchisoare a avocatului rus Serghei Magnitsky, in 2009, SUA au impus sanctiuni impotriva persoanelor considerate raspunzatoare. Magnitsky fusese acuzat de inselatorie si evaziune fiscala. Lucra pentru firma americana Firestone Duncan si consilia, la Moscova, fondul de investitii Hermitage Capital Management. Magnitsky formulase mai multe acuzatii de coruptie la adresa Kremlinului.

Despre Boris Nemtsov, FAS mai afirma ca ar fi finantat de miliardarul american George Soros si ca a avut, anul trecut, intalniri cu senatorii republicani John McCain si Ron Johnson. Acestora le-a inmanat o lista cu alte 13 nume, apropiate presedintelui rus, care sa fie incluse in lista Magnitsky. Departamentul de Stat american a anuntat ca aceasta decizie va luata la finele acestui an, in functie de progresul din ancheta ucideii lui Nemtsov.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro