Arabia Saudită recunoaște că Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul din Istanbul
Arabia Saudită a recunoscut, sâmbătă, că jurnalistul disident Jamal Khashoggi a fost ucis în interiorul consulatului său din Istanbul, anunță mass-media de stat citată de AFP.
Oficialii saudiți au anunțat, de asemenea, demiterea unui ofițer de top al serviciilor de informații, Ahmad al-Assiri, și a consilierul regal, Saud al-Qahtani, ambii consilieri ai Prințului Mohammed bin Salman, care s-a confruntat cu presiuni crescânde legate de afacerea Khashoggi.
„Discuțiile dintre Jamal Khashoggi și cei pe care i-a întâlnit la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul … au degenerat într-o altercație, ducând la moartea sa”, a informat Agenția Saudită de presă citând procurorul de caz.
Autoritățile saudite au anunțat că 18 persoane au fost arestate în legătură cu anchetă în curs.
Regele saudit a ordonat, de asemenea, înființarea unei comisii ministeriale, sub președinția Prințului Mohammed bin Salman, pentru a restructura agenția de informații a regatului și „a defini cu exactitate puterile sale”, a afirmat mass-media de stat.