Procuror turc: Khashoggi a fost strangulat și dezmembrat în Consulatul Arabiei Saudite
Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost omorât prin strangulare la Consulatul țării sale din Istanbul, iar corpul său a fost dezmembrat, a spus miercuri procurorul Istanbulului, Irfan Fidan, subliniind caracterul premeditat al crimei, relatează AFP.
Explicând că vizita la Istanbul a procurorului saudit, Saud al-Mojeb, în cadrul anchetei ”n-a adus un rezultat concret”, biroul procurorului din Istanbul a spus într-un comunicat că s-a simțit ”obligat” să ofere anumite elemente revelate de propria anchetă.
”Potrivit unui plan premeditat, Jamal Khashoggi a fost strangulat până la moarte imediat ce a intrat în consulat”, arată textul procurorului.
”Corpul victimei a fost dezmembrat și s-au debarasat de acesta imediat după strangulare”, a adăugat acesta.
Mai mult, potrivit textului, autoritățile turce au cerut din nou procurorului saudit și delegației sale extrădarea celor 18 suspecți arestați în Arabia Saudită în cadrul anchetei privind moartea jurnalistului, omorât în consulatul țării sale, în care a intrat pe 2 octombrie pentru proceduri administrative.
De asemenea, autoritățile turce au cerut să știe unde se află corpul lui Khashoggi, care încă nu a fost găsit, și identitatea unui colaborator local menționat de Riad, amenințând că Turcia deține mai multe informații despre caz decât a dezvăluit până acum.
Arabia Saudită a negat inițial că ar avea informații despre dispariția acestuia. Ulterior, oficiali saudiţi au admis că jurnalistul a fost ucis accidental în cursul unei altercații produse în incinta Consulatului.
În cele din urmă, procurorul general al Arabiei Saudite a declarat joi că uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi reprezintă o crimă cu premeditare.