Avalanșă în Crans-Montana, zece persoane au fost prinse sub zăpadă
Circa zece persoane au fost surprinse marți de o avalanță pe o pistă din stațiunea de schi Crans-Montana, în Alpii elvețieni, iar șansele de supraviețuire scad cu fiecare oră care trece, scrie AFP.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 14,15 (13,15 GMT) în sectorul Plaine-Morte, potrivit poliției din cantonul Valais, care a evocat prudent „mai multe persoane” prinse de avalanță.
Președintele comunei Crans-Montana, Nicolas Féraud, a declarat pentru presa elvețiană că „între zece și 12 persoane” au fost prinse de căderea de zăpadă.
Membri ai echipelor de salvare au afirmat că stratul de zăpadă depășește în unele locuri doi metri.
Schiorii surprinși de avalanșă se aflau pe o pistă amenajată și este foarte probabil să nu fie echipați cu detectoarele folosite de în afara acestor piste.