Sari direct la conținut

Brazilia: Popularitatea lui Bolsonaro în creștere în pofida pandemiei, arată trei sondaje diferite

HotNews.ro
Jair Bolsonaro, Foto: Xinhua/Avalon.red / Avalon Editorial / Profimedia
Jair Bolsonaro, Foto: Xinhua/Avalon.red / Avalon Editorial / Profimedia

Trei sondaje publicate în această săptămână în Brazilia arată o creștere a popularității președintelui Jair Bolsonaro, acesta fiind cotat ca favorit pentru un nou mandat în pofida gestionării controversate a pandemiei de COVID-19 care a ucis peste 84.000 de persoane în Brazilia, relatează AFP.

Un sondaj de opinie publicat vineri în revista săptămânală Veja îl plasează pe liderul de dreapta în fruntea primului tur al alegerilor prezidențiale care urmează să aibe loc în Brazilia în 2022, cu 27,5-30,7% din intenția de vot, în funcție de contracandidați. În al doilea tur acesta ar câștiga lejer, indiferent de oponent.

Într-un alt sondaj publicat joi de către site-ul de specialitate Poder360, 43% din cei chestionați aprobă gestionarea situației de către executivul lui Bolsonaro, în creștere față de 40% în urmă cu două săptămâni iar rata de respingere a acestuia a scăzut cu un procent, de la 47 la 46%.

Vineri, site-ul a oferit clarificări suplimentare, explicând că rata de aprobare este de 52% printre cei mai săraci brazilieni care primesc ajutorul special de 600 de reali (aproximativ 100 de euro) de la guvern.

Luni, un sondaj realizat de către brokerul de investiții XP a confirmat un trend ascendent în popularitatea cabinetului lui Bolsonaro, 30% din cei chestionați afirmând că au o părere „bună” sau „foarte bună” despre acesta.

Procentul scăzuse de la 31% în aprilie la 25% în mai înainte să crească la 28% în iunie. Rata respingerii, care era la 50% în mai a scăzut la 45%.

Iar 33% din brazilienii care au luat parte la sondaj sunt de părere că economia țării se îndreaptă „în direcția potrivită”, comparativ cu 29% luna trecută, chiar dacă este așteptată o recesiune istorică.

Jair Bolsonaro a afirmat în mod repetat că „efectele secundare” ale carantinei ar putea provoca „mai multe decese” decât pandemia, datorită creșterii ratei șomajului.

Dar mulți economiști consideră că măsurile de carantină stricte ar putea permite reluarea activității economice mai rapid dacă criza de sănătate va fi ținută sub control ma bine.

La rândul său infectat cu coronavirusul, Bolsonaro nu a ezitat să iasă la o plimbare cu motocicleta joi, cu cască dar fără mască de protecție, oprindu-se chiar să stea la povești cu măturătorii din apropierea palatului prezidențial Alvorada.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro