Sari direct la conținut

VIDEO SUA au decis să-și retragă din Germania aproape 12.000 de militari. Trump: „Nu mai vrem să fim luați de fraieri”

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia
Donald Trump, Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Statele Unite au decis retragerea a 11.900 de militari americani din Germania, pentru a repoziționa o mare parte dintre aceștia în Belgia, Italia și alte țări NATO, a anunțat miercuri șeful Pentagonului, Mark Esper, potrivit AFP. Armata americană își va muta și cartierul general din Europa, respectiv din Germania în Belgia.

SUA intenționează de asemenea să relocheze trupe în Polonia și statele baltice, dacă se ajunge la un acord cu aceste țări cu privire la statutul lor, a precizat secretarul american al Apararii în cursul unei conferințe de presă la Washington.

Mark Esper a dat asigurări că obiectivul este unul strategic, în special pentru a descuraja Rusia, dar, la numai câteva minute după conferința de presă a șefului Pentagonului, președintele SUA Donald Trump a explicat că această retragere este din cauza refuzului Germaniei de a „plăti mai mult” la NATO.

„Nu mai vrem să fim luați de fraieri”, le-a spus Donald Trump jurnaliștilor de la Casa Albă. „Ne reducem forțele pentru că ei nu plătesc. Este foarte simplu. Sunt datornici”.

Preşedintele SUA a anunţat încă din luna iunie că are în vedere o retragere parţială a trupelor americane din Germania, pe fondul unei dispute de lungă durată cu Berlinul privind cheltuielile pentru Apărare.

Din cei aproximativ 34.500 de militari americani în prezent staționați în Germania, circa 6.400 vor fi repatriați în SUA, în timp ce alți 5.600 vor fi relocați în alte țări NATO, a precizat Esper. În jur de 2.000 de soldați vor fi de asemenea repartizați între Italia și Belgia.

De asemenea, Comandamentul militar american în Europa (Eucom), în prezent cu sediul în Germania, la Stuttgart, se va muta la Mons, în Belgia, unde se află comandamentul NATO, ceea ce îl va scuti pe generalul american care conduce în mod tradiţional cele două structuri să penduleze între cele două ţări.

Și Comandamentul militar american pentru Africa (Africom), care se află tot la Stuttgart, ar putea să fie mutat, dar nu a fost încă luată o decizie, a spus şeful Pentagonului.

Cei 2.500 de soldaţi ai Forţelor Aeriene SUA staţionaţi la baza Mildenhall din Marea Britanie şi care urmau să fie relocaţi în Germania vor rămâne în Marea Britanie.

Esper a indicat că primele mutări ar putea avea loc în „câteva săptămâni”, dar Trump a sugerat că planul ar putea fi revizuit. „Dacă încep să-și plătească

facturile, mă voi mai gândi”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro