Amnesty International își sistează operațiunile din India acuzând hărțuirea sistematică din partea guvernului indian
ONG-ul dedicat respectării drepturilor omului Amnesty International a anunțat marți că își va sista operațiunile din India după ce conturile bancare ale organizației au fost înghețate și oficialii săi au fost interogați de autoritățile indiene, relatează Washington Post.
Amnesty International afirmă că măsurile luate de autoritățile de la Delhi sunt cele mai recente dintr-o campanie de hărțuire ce durează de doi ani de zile, anunțul activiștilor arătând că există tot mai puțin loc pentru disidență în cea mai mare democrație a lumii, criticii guvernului confruntându-se tot mai des cu anchete din partea autorităților sau chiar arestări, notează Washington Post.
Guvernul „tratează organizațiile pentru drepturile omului ca entități criminale și disidenții ca infractori fără niciun fel de dovezi credibile”, a afirmat într-un comunicat Avinash Kumar, director executiv al Amnesty International India, acesta adăugând că scopul autorităților este „crearea unui climat al fricii”.
Amnesty a anunțat că va disponibiliza peste 100 de angajați și va înceta campaniile pentru respectarea drepturilor omului din țară. Printre dezvăluirile recente ale organizației s-au numărat raportări ale complicității poliției indiene în revoltele inter-religioase mortale din Delhi din cursul acestui an și o investigație privind reprimarea disidenței în regiunea Cașmir.
Anunțul de marți a plasat India în aceeași categorie de regimuri autoritare ca Rusia, singura țară în care Amnesty International și-a mai încetat operațiunile după închiderea în 2016 a birourilor din statul condus de Vladimir Putin. Directorul Amnesty din Turcia a fost arestat dar biroul de la Ankara rămâne funcțional. Organizația nu are o prezență în China.
Amnesty a afirmat că respectă toate legile din India, că nu a primit nicio înștiințare oficială cu privire la înghețarea conturilor bancare în cursul acestei luni și că nu au fost formulate acuzații la adresa organizației.
Organizația pentru drepturile omului nu este singura care se confruntă cu presiuni din partea guvernului indian. Greenpeace India este subiectul unei investigații a autorităților indiene încă din 2018, ancheta forțând ONG-ul să își reducă personalul cu o treime și diminueze dimensiunea campaniilor ecologiste.
Hărțuire constantă
Grupurile pentru drepturile omului au fost critici acerbi ai guvernului condus de prim-ministrul Narendra Modi pe care îl acuză de suprimarea disidenței și subminarea valorilor laice ale țării. La rândul său, guvernul a demarat numeroase anchete la adresa organizațiilor.
Din 2014, anul în care Modi a devenit premier, unor mii de ONG-uri le-a fost interzis să primească fonduri din străinătate. Luna aceasta parlamentul indian a adoptat o nouă lege controversată care întărește și mai mult aceste restricții.
În alte cazuri critici proeminenți ai guvernului s-au confruntat cu consecințe mai grave. Mai mulți disidenți, printre care academicieni, avocați sau lideri ai studenților, sunt în arest în așteptarea procesului, toți fiind puși sub acuzare printr-o lege antiterorism draconică.
Amnesty a afirmat că se confruntă cu hărțuire constantă din partea autorităților indiene de mai mulți ani. Organizația a fost pusă sub acuzare în 2016 de secesiune după ce sloganuri anti-India au fost scandate la un eveniment organizat de aceasta, fiind achitată de acuzație trei ani mai târziu.
Biroul Amnesty din Bangalore a fost subiectul unor razii în 2018 ca urmare a unor presupuse încălcări ale regulilor privind acceptarea de finanțare din străinătate. Conturile bancare ale filialei au fost înghețate, forțând-o să facă disponibilizări. O instanță indiană a decis ulterior deblocarea conturilor.
O parte a donatorilor regulați ai Amnesty au primit notificări din partea autorităților fiscale în 2019, afectând capacitatea organizației de a strânge fonduri.
În luna august ONG-ul a publicat un raport despre revoltele din Delhi din luna februarie a acestui an în care peste 50 de persoane au fost ucise, majoritatea musulmani. Raportul afirmă că poliția din Delhi a participat la violențe, o acuzație respinsă de autorități.
Citește și: