Oficial SUA: Trump este bine, vrea să revină la Casa Albă, dar rămâne internat ca măsură de precauţie
Preşedintele SUA, Donald Trump, se simte foarte bine şi ar vrea să revină la Casa Albă, dar va rămâne spitalizat, anunţă Robert O’Brien, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională.
„Am vorbit cu şeful Cancelariei prezidenţiale în această dimineaţă, iar vestea bună este că preşedintele se simte foarte bine şi de fapt vrea să revină la Casa Albă şi să se reapuce de treabă, dar cred că va mai rămâne în Centrul medical Walter Reed cel puţin pentru o anumită perioadă”, a declarat Robert O’Brien pentru postul de televiziune CBS, potrivit Mediafax.
Robert O’Brien, care a avut el însuşi coronavirus în vară, a declarat că zilele a şaptea şi a opta „sunt critice”, astfel că „medicii vor să se asigure că vor fi lângă preşedinte”.
Robert O’Brien a precizat că Donald Trump va primi duminică seară o informare privind evaluarea situaţiei în materie de securitate naţională.
Întrebat dacă au avut loc discuţii privind eventualitatea transferului de putere dacă Donald Trump ar ajunge în incapacitatea de exercitare a atribuţiilor, O’Brien a răspuns: „Nu, acest lucru nu intră în discuţie în acest moment”. Referindu-se la potenţiale scenarii, O’Brien a precizat: „Avem planuri pentru orice”.
CITEȘTE ȘI:
- Donald Trump ar putea ieși din spital luni, spune medicul său
- Casa Albă recunoaște că a mințit în privința stării de vineri a lui Trump: „Avea febră, iar nivelul de oxigen scădea rapid. Eram cu adevărat îngrijorați” – VIDEO
- Doctor: Președintele SUA nu este în afara oricărui pericol / Ultimul mesaj al lui Trump: „Am venit aici, nu eram prea bine” – VIDEO