Sari direct la conținut

SUA se află la un singur pas de a elimina companiile chineze de pe Wall Street / Decizia, în pixul lui Trump

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: White House
Donald Trump, Foto: White House

Guvernul Statelor Unite se află la un pas de a implementa o lege care ar elimina mai multe companii chineze de pe Wall Street, exacerbând și mai mult tensiunile dintre Washington și Beijing, relatează CNN.

Camera Reprezentanților din Congresul american a adoptat miercuri o lege care ar împiedica firmele care refuză să își prezinte înregistrările contabile autorităților americane de reglementare din domeniu să efectueze operațiuni pe bursă.

Legea a fost adoptată unanim și de Senat mai devreme în cursul anului ceea ce înseamnă că mai are nevoie doar de semnătura lui Trump pentru a deveni lege.

Prevederea s-ar aplica oricărei companii străine însă atenția acordată Chinei este evidentă, Beijingul opunându-se unor astfel de controale.

Autoritățile chineze obligă companiile care sunt listate pe bursă în străinătate să își păstreze documentele contabile în China continentală unde nu pot fi examinate de agenții străine.

Legea va obliga de asemenea toate companiile listate pe bursă în SUA să dezvăluie dacă sunt deținute sau controlate de un guvern străin.

Inițiatorii legii, printre care s-au numărat atât congresmeni republicani cât și democrați, au declarat că scopul acesteia este să „dea afară companiile chineze necinstite de pe bursele SUA”.

Autoritățile americane au ajuns să analizeze mai îndeaproape companiile din China după un scandal în care a fost implicat Luckin Coffee, o firmă chineză dată afară de pe bursa Nasdaq în luna iunie după ce a dezvălut nereguli contabile majore.

„Politicile SUA permit Chinei să eludeze reguli pe care companiile americane trebuie să le respecte și este periculos”, a declarat senatorul republican Neely Kennedy după votul din Camera Reprezentanților.

Printre companiile majore care ar putea fi afectate de noua lege se numără Alibaba și China Telecom. Beijingul și-a exprimat deja nemulțumirea vizavi de legislație.

Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe chinez, a declarat că „ne opunem ferm politizării reglementărilor titlurilor de valoare”.

„Sperăm ca partea americană să ofere un mediu corect, just și nediscriminatoriu pentru companiile străine care investesc și operează în Statele Unite în loc de a încerca să ridice diferite bariere”, a adăugat Hua.

Nu sunt imediat clare repercusiunile pe care le va avea noua lege dacă aceasta va fi semnată de Trump, analiștii de la Goldman Sachs notând mai devreme în cursul acestui an că legislația ar forța companiile să fie delistate de pe bursă doar dacă nu au putut fi audiate pentru trei ani la rând.

Însă înăsprirea reglementărilor de supraveghere ar putea determina mai multe companii să se listeze pe bursa din Hong Kong, au afirmat analiștii.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro