Sari direct la conținut

Alexei Navalnîi a fost condamnat la închisoare cu executare / El va trebui să execute 2 ani și 8 luni / Proteste la Moscova-peste 1.000 de arestări UPDATE

HotNews.ro
Alexei Navalnii se intoarce in Rusia, Foto: Captura YouTube
Alexei Navalnii se intoarce in Rusia, Foto: Captura YouTube

​O instanță din Rusia a decis marți condamnarea la închisoare cu executare a opozantului Alexei Navalnîi. Judecătorii s-au reunit pentru a decide dacă acesta va fi încarcerat pentru trei ani și jumătate în speța care a provocat proteste la nivel național și propuneri de noi sancțiuni occidentale contra Moscovei.

Cele 10 luni în care Navalnîi a fost deja arestat la domiciliu, ca parte a primului proces, vor fi luate în considerare pentru acel moment, ceea ce înseamnă că va fi închis încă doi ani și opt luni.

Judecătorul a stabilit că Navalnîi a încălcat termenii controlului judiciar – ce îl obligau să se prezinte, în persoană, în fața unui ofițer de probațiune de două ori pe lună – după ce el a fost externat din spitalul Charite din Berlin, în septembrie anul trecut, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok. Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 2017 a decis că condamnarea lui Navalny din 2014 a fost „arbitrară și nerezonabilă”.

LIVE TEXT

01:00Peste 1.000 de arestări în timpul mitingurilor pro-Navalnîi, în special la Moscova (ONG)

21:40Moscova îi acuză pe occidentali că „nu au legătură cu realitatea”

„Nu există niciun motiv pentru a interveni în treburile unui stat suveran. Recomandăm ca fiecare să aibă grijă de propriile probleme”, a spus Maria Zakharova, în cadrul unui interviu acordat presei RBK, citat de agențiile rusești.

21:20 Șeful diplomației europene Josep Borrell a cerut marți eliberarea imediată a lui Navalnîi

20:00SUA, Germania și Marea Britanie fac apel pentru eliberarea urgentă a lui Navalnîi

19:45 Organizația opozantului rus Navalnîi face apel la proteste imediate la Moscova (Twitter)

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a criticat duminică ”arestările masive” din timpul protestelor pro-Navalnîi din Rusia și „utilizarea disproporționată a forței” împotriva protestatarilor și jurnaliștilor, relatează AFP.

„Oamenii trebuie să poată exercita dreptul de a protesta fără teama represiunii. Rusia trebuie să-și respecte angajamentele internaționale”, a scris pe Twitter Josep Borrell.

Poliția rusă a efectuat peste 4.400 de arestări și a blocat centrul mai multor orașe, inclusiv al Moscovei, în timpul unor noi demonstrații care au avut loc în toată țara pentru a cere eliberarea opozantului rus.

Reacția șefului diplomației vine cu puțin înainte de vizita sa la Moscova în perioada 4-6 februarie pentru a cere eliberarea domnului Navalnîi și pentru a discuta despre normalizarea relațiilor dintre Moscova și UE.

Aceasta va fi prima vizită în Rusia a unui șef al diplomației europene din 2017.

Această vizită ar trebui să permită „discuții aprofundate cu ministrul de externe Serghei Lavrov și alți interlocutori ruși înainte de discuția strategică a Consiliului European privind relațiile UE-Rusia programată pentru luna martie”.

„Otrăvirea, reținerea și arestarea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, precum și îngrijorările legate de libertățile fundamentale și drepturile omului în Rusia vor fi, de asemenea, pe ordinea de zi”, se arată în comunicat.

Acțiunile Rusiei în Ucraina, sancționate de UE din 2014, vor fi de asemenea discutate.

Mai multe state membre au cerut adoptarea de noi sancțiuni europene după arestarea lui Navalnîi, dar măsura a fost suspendată la o reuniune a miniștrilor de externe din 25 ianuarie.

Cei douăzeci și șapte sunt „gata să reacționeze și să ia măsurile adecvate dacă situația o impune”, a precizat însă spaniolul după întâlnirea cu miniștrii.

„Vom vorbi despre asta când vom ști ce se va întâmpla cu Aleksei Navalnîi. Am fost de acord astăzi că vom aștepta decizia justiției ruse”, a explicat șeful diplomației germane Heiko Maas după întâlnire.

Știre în curs de actualizare

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro