Vor putea merge europenii la biserică și la cumpărături de Paște? Ce restricții noi impun statele din UE pentru zilele de sărbătoare
Țările europene adoptă măsuri mult mai stricte pentru perioada Paștelui, în contextul celui de-al treilea val al pandemiei. În Spania, cetățenii sunt nemulțumiți că nu pot circula între comunități în timp ce străinii au voie să vină în țară, în Italia slujbele religioase vor fi permise în anumite condiții, iar în Germania, cancelarul Angela Merkel renunță la lockdown-ul strict anunțat în urmă cu câteva zile.
Restricțiile anunțate ieri de autoritățile din România pentru perioada următoare se aliniază unor măsuri similare luate zilele acestea în statele din UE. Europenii se pregătesc să sărbătorească Paștele exact în perioada în care continentul trebuie să înfrunte cel de-al treilea val al pandemiei.
Țările din vestul Europei, catolice sau protestante, vor sărbători Paștele pe 4 aprilie, în timp ce ortodocșii pe 2 mai. Pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri de covid în majoritatea țărilor, dar mai ales din cauza fricii autorităților că adunările de oameni prilejuite de acest eveniment vor suprasolicita spitalele deja pline, autoritățile prelungesc măsurile restrictive sau iau unele suplimentare.
Spania. Nemulțumiri că localnicii nu pot circula între regiuni, în timp ce străinii au voie să intre în țară
Spania, una dintre țările care europene unde numărul de cazuri era oarecum stabil până acum (în jur de 120 de la suta de mii de locuitori), a prelungit unele restricții și a introdus altele noi pentru perioada de Paște, între 26 martie și 9 aprilie.
Astfel, spaniolii nu au voie să circule între comunități decât pentru motive întemeiate. De exemplu, cineva din Alicante nu poate merge la Madrid să-și viziteze prietenii sau familia.
Măsura a generat multe discuții în condițiile în care, în acest moment, cetățeni din alte țări europene pot intra în Spania. În presa locală se menționează cazuri de francezi, de exemplu, care vin în Madrid și organizează petreceri în camere de hotel sau apartamente închiriate.
Guvernul spaniol a ridicat restricțiile de călătorie și cu Regatul Unit, dar le menține pe cele cu Africa de Sud și Brazilia până la mijlocul lunii aprilie.
De asemenea, în Spania barurile și restaurantele din anumite regiuni sunt obligate să închidă la ora 18, în alte regiuni la ora 9. Circulația pe timp de noapte este de asemenea interzisă începând cu ora 22 sau ora 23 până la 6 dimineața.
Reuniunile de persoane în locurile publice sunt limitate la 6 în aer liber și la 4 în spațiile închise.
În același timp însă bisericile catolice de pe teritoriul Spaniei vor putea ține slujbe religioase în ziua de Paște, dar la capacitate de 50% și cu respectarea distanțării fizice.
Germania. Merkel renunță la măsurile dure, în urma presiunilor interne
După ce inițial a anunțat un lockdown strict de Paște, pentru cinci zile, cu magazine închise și interzicerea serviciilor religioase, cancelarul Angela Merkel a dat înapoi, în urma presiunii publice din țară, și a recunoscut că planul inițial a fost pripit.
Conferința Episcopilor Germani Catolici a anunțat ulterior că serviciile religioase vor avea loc de Paște, cu măsuri de igienă, păstrarea distanței fizice și asigurând, de asemenea, fluxuri video disponibile pentru cei care nu doresc să participe personal.
În același timp, călătoriile în afara țării non-esențiale în această perioadă sunt descurajate pe toate căile posibile. Guvernul federal și landurile fac apel „urgent” la germani să se abțină de la călătorii, atât în țară, cât și în străinătate.
Belgia intră în „pauză de Paște”
Începând cu data de 27 martie, Belgia va intra în așa-numita „pauză de Paște”. Se poate merge la magazin pentru așa-numitele cumpărături non-esențiale, dar doar cu programare și respectând regula unui număr maxim de persoane în același timp (maxim 50, în funcție de mărimea magazinului).
În Bruxelles nu se poate ieși din casă între ora 22 și 6. De asemenea, toate călătoriile non-esențiale sunt interzise în continuare, restricția se păstrează cel puțin până pe data de 19 aprilie.
În același timp, presa locală se așteaptă la noi măsuri restrictive în perioada următoare în condițiile în care numărul mediu de cazuri zilnice este de 4 mii.
Franța. Lockdown pentru aproape o treime din populația țării
Aproape o treime din populația Franței (21 milioane de oameni) se află deja de o săptămână în cel de-al treilea lockdown, deși denumirea este contestată de ministrul sănătății.
În unele departamente este permisă doar cu justificare, de exemplu pentru a face sport, deplasarea pe o distanță mai mică de 10 kilometri, între orele 6 și 19. Pentru distanțe mai mari, deplasarea este permisă doar pentru motive întemeiate sau profesionale.
De asemenea, multe magazine non-esențiale s-au trezit cu activitatea suspendată. Francezii din departamentele aflate în lockdown nu au voie să călătorească în alte departamente.
În același timp, participarea la serviciile religioase este permisă în Franța, chiar și în departamentele aflate în lockdown. Cu respectarea unor reguli de distanțare fizică.
Italia. Lockdown național pentru zilele de Paște
Noi restricții au intrat în vigoare în Italia, în jumătate dintre regiuni, inclusiv în capitala Roma, începând cu 15 martie și vor dura până după Paște. Între 3 și 5 aprilie întreaga Italie va fi considerată „zonă roșie” se va afla în lockdown național.
Slujba de la Vatican nu va fi deschisă publicului larg, nici în acest an. Sfânta Liturghie a Papei Francisc va avea loc probabil cu câteva ore mai devreme, astfel încât credincioșii să poată ajunge acasă la timp, înainte de ora 22.
Va fi permisă intrarea unui număr limitat de oameni în Biserica Sfântul Petru. De asemenea, italienii vor putea merge la bisericile din cartierul lor, cu respectarea unor reguli.
Polonia. Se înăspresc restricțiile, dar bisericile sunt ținute deschise
Bisericile vor fi deschise de Paște în Polonia, dar în același timp vor fi luate măsuri mai dure de lockdown în această perioadă. Numărul îmbolnăvirilor crește în această țară, la fel și rata mortalității, iar spitalele se află aproape de capacitatea maximă.
3000 de medici rezidenți au făcut grevă pentru a cere îmbunătățirea condițiilor de muncă în spitale.
Potrivit noilor reguli stabilite pentru perioada de Paște, magazinele non-esențiale mari, precum cele de mobilă, vor fi închise, în timp ce supermarketurile vom putea primi un număr limitat de clienți. Guvernul închide, de asemenea, creșele și grădinițele, cu unele excepții. Frizeriile, saloanele de înfrumusețare și sălile de sport vor fi închise.
În ceea ce privește serviciile religioase, guvernul a trebuit să medieze o înțelegere între Biserica Catolică, foarte influență în această țară, și experții în sănătate publică care doreau să închidă biserici de Paște. Până la urmă, accesul în biserică va fi permis pentru un număr limitat de persoane (o persoană pe 20 de metri pătrați), iar serviciile religioase se vor desfășura în continuare.
Cehia. Epidemiologii cer măsuri mai stricte de Paște
Cehia este a doua țară din UE în ceea ce privește numărul de infectări raportat la numărul locuitorilor și a doua cea mai ridicată rată de deces. Actualele măsuri expiră pe 28 martie, iar epidemiologii locali cer lockdown pentru perioada Paștelui.
În acest moment, serviciile religioase sunt permise cu respectarea unor măsuri de siguranță sanitară.
Ungaria se concentrează pe campania de vaccinare
Ungaria are cea mai mare rată a mortalității pe cap de locuitor din lume în ultimele zile și a stabilit joi un record de decese zilnice: 252. Astfel numărul de morți a ajuns la aproape 19.000, la o populație mai mică de 10 milioane.
În același timp, rata de vaccinare cu ambele doze în Ungaria a ajuns la 4,9%, peste media europeană. Ungaria a introdus restricții suplimentare la începutul lunii. În acest moment bisericile sunt deschise în Ungaria, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. O decizie privind perioada de Paște este așteptată în aceste zile.
Finlanda. Noi măsuri sunt așteptate în perioada următoare
Guvernul propune ca restaurantele, barurile și cafenelele să fie închise pentru încă trei săptămâni, începând cu 28 martie, când expiră actualele restricții. Decizia finală va fi luată de Parlament.
Croația. Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri
Numărul infecțiilor cu COVID-19 din Croația a crescut cu 45% de săptămâna trecută. Numărul tot mai mare de spitalizări pune presiune pe sistemul de sănătate. Experții dau vina pe noile tulpini de virus combinate cu relaxarea măsurilor după începerea procesului de vaccinare. Restricțiile actuale rămân în vigoare și în perioada Paștelui.