New York Times: Biden nu poate decide ce poate fi socotit „democrație” (editorial)

Democrația e în corzi și președintele Biden spune că vrea să riposteze. El intenționează să convoace o conferință a democrațiilor și să mobilizeze o largă coaliție a guvernelor democratice pentru a îngrădi ascensiunea unor puteri autoritare precum China și Rusia. Pare un plan eminamente judicios. Rezonează deopotrivă și cu avântul progresist din SUA, întrucât mulți americani sunt hotărâți să-și repare democrația, făcând-o mai echitabilă și mai cuprinzătoare.

Dar există un neajuns: pentru a reuși să construiască o coaliție democratică împotriva autoritarilor, SUA vor trebui să-și abandoneze monopolul asupra definirii a ce poate fi socotit „democratic”. Dacă nu o vor face, vor sfârși fie cu o coaliție prea restrânsă pentru a putea servi intereselor strategice americane, fie cu o coaliție care va face ca Washingtonul să pară ipocrit într-un mod imposibil de negat – scrie ziarul american The New York Times, într-un editorial, citat de Rador.

Organizația suedeză de cercetare V Dem susține într-un raport publicat în martie că „nivelul democrației de care s-a bucurat un cetățean global oarecare în 2020 a coborât la nivelurile constatate ultima oară în jurul anului 1990”. Concluzia V Dem este că autocrația aleasă – un regim politic în care democrația e redusă la puterea neîngrădită a majorității – este astăzi cel mai des întâlnit tip de regim. India, Turcia și Ungaria sunt exemplare în acest sens.

Aceste autocrații noi sunt foarte diferite de rudele lor din vremea războiului rece, care erau adesea regimuri militare. Ele trec granița dintre democrație și autoritarism aproape cu aceeași frecvență cu care trec contrabandiștii frontierele de stat.

Multe dintre non-democrațiile contemporane sunt de fapt foste democrații. Și în multe dintre aceste țări cetățenii au votat pentru autoritari populiști tocmai pentru a determina democrația să funcționeze în favoarea lor. Susținătorii guvernului din autocrații electorale precum India și Ungaria sau democrații electorale precum Polonia, țări pe care organizații precum V Dem sau echivalentul ei american, Freedom House, le consideră a fi într-un regres democratic, vor insista că ei trăiesc într-o democrație. Procentul indienilor care aveau încredere în ianuarie în premierul Narendra Modi era cu mult mai mare decât cel al americanilor ori europenilor care aveau încredere în conducătorul lor. (Pentru a fi corect, trebuie precizat că popularitatea dlui Modi a suferit o lovitură gravă în ultima lună, când pandemia a făcut ravagii în toată India, în mare parte din cauza a ceea ce mulți consideră a fi cel mai flagrant eșec al guvernului de la obținerea independenței țării.)

Noul autoritarism nu se recomandă drept o alternativă la democrație, ci drept democrație autentică, una în care majoritatea este cea care guvernează. Conceptul de „regres” [sau, mai exact, „derapaj retrograd” („backsliding”) – n.trad.] utilizat atât de frecvent de Departamentul de Stat al SUA i-a orbit pe mulți din guvernul american față de realitatea că o simplă perpetuare a mentalității de război rece, cu democrația la un capăt și autoritarismul la celălalt, nu mai este acum suficientă. „Regresul”, concept introdus de misionarii creștini pentru a explica modul în care cei recent convertiți la creștinism „alunecă înapoi” la vechile lor deprinderi precreștine, mai mult încurcă decât clarifică, întrucât pentru misionari respectivii indivizi erau mai răi decât necredincioșii.

Democrațiile liberale ale lumii și-au pierdut monopolul asupra definirii democrației, nu numai datorită faptului simplu că noii autoritari pretind că sunt democratici (ei câștigă alegeri libere, chiar dacă nu totdeauna și corecte), dar și pentru că – așa cum a demonstrat recent un sondaj Pew Research – o mare majoritate a americanilor și francezilor sunt profund dezamăgiți de propriul lor sistem politic. Unii dintre ei nici măcar nu mai sunt convinși că trăiesc într-o democrație. Fapt valabil și pentru multe alte țări europene.

Ce s-a întâmplat? Suspectez că unul dintre motive este anul de interdicții de circulație și de restricții conexe. Percepția a ce înseamnă guvernare democratică a fost perturbată din cauză că societățile au fost infectate de teamă și incertitudine. Ultimul an de luptă cu pandemia a făcut ca în multe locuri distincția dintre democrații și regimuri autoritare să se estompeze. Nu se mai poate acum deduce din tipul de regim pe care-l are o țară cât de bine (sau de prost) va răspunde ea la pandemie. Cel mai bine au gestionat-o democrații precum Coreea de Sud și Noua Zeelandă, dar și autocrații precum China. Tipul de regim nu mai poate prezice acum nici ce fel de restricții asupra libertăților civice sau ce politici economice va adopta un guvern. După cum afirma filozoful politic David Runciman: „Sub carantină, democrațiile dezvăluie ce au în comun cu alte regimuri politice: în definitiv și aici politica ține de putere și de ordine”.

Estomparea delimitării dintre democrații și non-democrații are consecințe ample în ce privește politica internațională. Dacă ar fi ca administrația Biden să se ghideze după evaluările realizate de organizații precum Freedom House ori V Dem, țări precum India nu au ce căuta în alianța sa. Dar, dacă ar fi să se orienteze după interesele strategice ale Americii, India este de o importanță primordială pentru orice tentativă occidentală de îngrădire a influenței Chinei în Asia.

În concluzie, Washingtonul are de făcut o alegere. Cu scopul îngrădirii Chinei, poate să pretindă cu ipocrizie că țări precum India și Turcia sunt democrații; sau poate să-și decupleze la nivel retoric eforturile de îngrădire a Chinei și Rusiei de eforturile de a revigora democrația globală. Eu i-aș propune administrației Biden să pornească pe a doua cale. În lumea noastră saturată de rețele sociale ipocrizia este viciul suprem. Și chiar dacă legitimitatea activiștilor democratici derivă din faptul că ei îi spun puterii adevărul în față, legitimitatea internațională a guvernelor democratice derivă din a spune adevărul despre putere.

Articol de Ivan Krastev (președinte al Center for Liberal Strategies, membru al Institute for Human Sciences, Viena)