Vladimir Putin, despre acuzațiile că este în spatele atacurilor ransomware din SUA: ”Este amuzant. Este absurd să acuzi Rusia de acest lucru”
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că sugestiile că statul rus are legătură cu atacurile cibernetice de tip ransomware care au avut loc în Statele Unite sunt absurde şi o încercare de a stârni probleme înaintea summitului din această lună cu preşedintele american Joe Biden, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Un atac din această săptămână împotriva fabricilor din SUA ale companiei braziliene de ambalare a cărnii JBS a fost al treilea atac cibernetic de tip ransomware de când Biden a fost învestit în funcţie în ianuarie.
JBS a informat Casa Albă că atacul ar proveni de la un grup infracţional din Rusia.
Casa Albă a anunţat miercuri că Biden, care se va întâlni cu Putin la Geneva, pe 16 iunie, va discuta cu liderul rus despre atacurile hackerilor, pentru a vedea ce poate face Moscova pentru a le preveni.
Oficialii americani au afirmat că posibilii vinovaţi de atacurile cibernetice sunt bande de infractori din Europa de Est sau Rusia.
Dar criticii Kremlinului au sugerat că vinovat ar fi chiar statul rus, afirmând că trebuie să fi avut cunoştinţă despre atacuri şi poate că le-au şi coordonat.
Putin a declarat televiziunii ruse de stat TV Channel One, pe marginea Forumului Economic de la St Petersburg, că ideea implicării statului rus este absurdă.
”Este un nonsens, este amuzant. Este absurd să acuzi Rusia de acest lucru”, a spus Putin.
El a spus că este încurajat, totuşi, de ceea ce a spus că sunt eforturile unor persoane din Statele Unite de a pune la îndoială aceste acuzaţii şi a încerca să afle ce se întâmplă cu adevărat.
„Slavă Domnului că există oameni cu bun simţ care îşi pun (ei înşişi) această întrebare şi pun întrebarea celor care încearcă să provoace un nou conflict înainte de întâlnirea noastră cu Biden”, a spus Putin.
Lăudându-l pe Biden ca fiind un politician cu experienţă, Putin a spus că se aşteaptă ca summitul de la Geneva să se desfăşoare într-o atmosferă pozitivă, dar nu a anticipat niciun progres.
Întâlnirea ar fi mai mult o încercare de a trasa o cale pentru a restabili legăturile dificile între SUA şi Rusia, care sunt tensionate din multiple motive, de la încarcerarea de către Rusia a criticului Kremlinului Alexei Navalnîi până la conflictele din Ucraina şi Siria, a spus el.