Furnizorul britanic de gaze şi electricitate Bulb, naționalizat forțat
Guvernul britanic va gestiona, temporar, furnizorul de gaze şi electricitate Bulb, prima naţionalizare forţată a unei companii britanice după criza bancară din 2008, scrie romani.co.uk. Guvernul de la Londra şi Autoritatea de Reglementare din Energie (Ofgem) se vor asigura că acei 1,7 milioane de clienţi ai Bulb nu vor suferi întreruperi în aprovizionarea cu gaze şi electricitate prin numirea unui administrator special. Costurile pentru gestionarea de către stat a celei de a şaptea mari companii de utilităţi din Marea Britanie vor fi suportate de Trezorerie.
Procesul se va derula „în cel mai scurt timp posibil”, a precizat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic într-un comunicat de presă.
„Clienţii firmei Bulb nu trebuie să facă nimic, nu va fi nicio întrerupere în aprovizionare sau modificări ale preţurilor actuale”, se mai arată în comunicat.
Este pentru prima dată când numirea de către stat a unui administrator este utilizată în sectorul energetic, un semnal că criza din sectorul energetic din Marea Britanie a ajuns la un „punct de cotitură”, susţine Justina Miltienyte, expert pe energie la comparatorul de preţuri Uswitch Ltd.
Creşterea explozivă a preţurilor la utilităţi a făcut ca 21 de furnizori britanici să intre în colaps începând din luna august şi până în prezent, după ce aceştia au vândut energia la preţuri mult mai mici, conform contractelor cu preţuri fixe, în timp ce preţurile s-au majorat de patru ori.
Naţionalizarea firmei Bulb vine după ce marii furnizori au avertizat în repetate rânduri că în scurt timp vor avea dificultăţi în a prelua noi clienţi. În ultimele luni, peste două milioane de consumatori britanici au fost forţaţi să îşi schimbe furnizorul, ceea ce a afectat capacitatea companiilor rămase pe piaţă de a prelua noi clienţi.