Pentru Macron, un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de la Beijing ar fi „simbolic” și prea puțin
Decizia asupra unui boicot pur diplomatic, dar nu sportiv al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing ar fi o măsură „foarte slabă și simbolică”, a declarat joi președintele Emmanuel Macron, citat de AFP.
„Trebuie să fim clari, fie spunem facem un boicot complet, nu trimitem un sportiv, fie spunem încercăm să reangajăm lucrurile și să avem de lucru, o acțiune utilă ca întotdeauna în plan internațional„ a declarat Emmanuel Macron într-o conferință de presă, în timp ce Franța a spus că va lua o decizie la unison cu Uniunea Europeană.
Cu partenerii europeni și în colaborare cu Comitetul Olimpic Internațional (CIO), „vom vedea decizia care ar trebui luată în următoarele săptămâni”, a spus el în cadrul conferinței sale de presă dedicată viitoarei președinții franceze a UE.
Statele Unite ale Americii și unii dintre cei mai apropiați aliați ai săi, Canada, Australia și Regatul Unit, au decis un „boicot diplomatic”. Aceștia acuză Beijingul că nu respectă drepturile omului, în special în regiunea sa predominant musulmană Xinjiang (nord-vest), declanșând furia regimului chinez, care a avertizat că vor plăti „prețul”.
Jocurile Olimpice sunt programate în perioada 4-20 februarie, dar din cauza restricțiilor impuse de China privind intrarea străinilor în numele luptei împotriva Covid-19, puțini politicieni mondiali sunt așteptați să călătorească la Beijing.
Cu excepția notabilă a președintelui rus Vladimir Putin, care a acceptat invitația omologului său chinez Xi Jinping.
Jean-Michel Blanquer, ministrul francez al Educaţiei şi Sporturilor, a afirmat, joi, că Franţa nu va boicota diplomatic Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, contrar deciziei Statelor Unite, Canadei, Australiei şi Marii Britanii, informează AFP.
„Franţa nu o va face, dar noi vom avea mesaje care sunt clare în plan politic”, a asigurat Blanquer, pentru postul RMC/BFMTV, adăugând totodată că el nu va face deplasarea la Beijing în februarie, dar ministrul delegat pentru Sporturi, de origine română, Roxana Mărăcineanu, se va deplasa în China, împreună cu Sophie Cluzel, secretarul de stat responsabil cu Persoanele cu handicap.
„Sportul este o lume care trebuie păstrată maximum posibil fără interferenţe politice, pentru că altfel lucrurile o pot lua într-o altă direcţie şi vom ucide spiritul competiţiei”, a afirmat ministrul francez.
Statele Unite ale Americii și unii dintre cei mai apropiați aliați ai săi, Canada, Australia și Regatul Unit, au anunțat că vor boicota
Australia, Marea Britanie și Statele Unite vor plăti un preț pentru „acțiunile lor greșite” după ce au decis să nu trimită delegații guvernamentale la Jocurile Olimpice de iarnă din februarie de la Beijing, a transmis joi ministerul chinez de externe, potrivit Reuters.
Statele Unite au fost primele care au anunțat un boicot spunând luni că oficialii guvernului său nu vor participa la Jocurile din 4-20 februarie din cauza „atrocităților” comise de China în domeniul drepturilor omului.
„Statele Unite, Marea Britanie și Australia au folosit platforma Jocurilor Olimpice pentru manipulare politică”, a declarat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
„Ei vor trebui să plătească prețul pentru acțiunile lor greșite”, a declarat el într-o conferință de presă.
Relațiile dintre Beijing și Washington s-au deteriorat brusc sub fostul președinte american Donald Trump, iar administrația Biden a menținut presiunea asupra Chinei.
Dezacordurile s-au axat pe diverse probleme, inclusiv comerțul, originea coronavirusului și pretențiile maritime ale Chinei în Marea Chinei de Sud.
Situația din Xinjiang, acuzată de țările occidentale
Premierul australian Scott Morrison a declarat anterior că decizia sa de a nu trimite oficiali la Olimpiadă a fost luată în contextul eforturilor sale pentru redeschiderea canalelor diplomatice cu China pentru a discuta despre drepturile omului în regiunea Xinjiang și despre măsurile Chinei contra importurilor australiene.
China a negat orice acțiuni greșite în Xinjiang, unde locuiește minoritatea musulmană uigură, și a declarat că acuzațiile privind abuzurile au fost inventate.
Miercuri, Camera Reprezentanților din SUA a adoptat o lege pentru a interzice importurile din Xinjiang din cauza preocupărilor legate de munca forțată, una dintre cele trei măsuri susținute cu o majoritate covârșitoare, în contextul în care Washingtonul ripostează împotriva tratamentului aplicat de Beijing comunității uigure.
„China se opune cu fermitate acestei măsuri”, a declarat Gao Feng, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerțului, referindu-se la acțiunea americană.
„Statele Unite ar trebui să înceteze imediat acțiunile sale greșite. Vom lua măsurile necesare pentru a proteja în mod hotărât drepturile și interesele legitime ale Chinei”, a declarat Gao.
Referințe:
- Canada anunță și ea un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de la Beijing (Trudeau)
- Răspunsul Comitetului Internațional Olimpic după ce SUA a decis să boicoteze diplomatic JO de iarnă de la Beijing
- Prima reacție a Chinei față de boicotul SUA: O manipulare politică. Niciun politician american nu a fost invitat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing