Sari direct la conținut

Franţa: Valerie Pecresse, probabila contracandidată a lui Emmanuel Macron în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale (sondaj)

HotNews.ro
Valerie Pecresse, Foto: Lafargue Raphael/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Valerie Pecresse, Foto: Lafargue Raphael/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Un nou sondaj o indică pe conservatoarea Valerie Pecresse drept probabila contracandidată a lui Emmanuel Macron în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc în Franţa în aprilie 2022, scrie sâmbătă agenția Reuters, citată de Agerpres.

Conform anchetei Ipsos/Sopra Steria, Valerie Pecresse, care a câştigat la începutul acestei luni nominalizarea la prezidenţiale din partea formaţiunii Republicanii, este creditată în primul tur cu 17% din intenţiile de vot, în spatele actualului preşedinte (cotat cu 25,5%), dar în creştere cu zece puncte procentuale faţă de un sondaj din octombrie.

Primii doi candidaţi din primul tur de pe 10 aprilie se vor întâlni în runda decisivă două săptămâni mai târziu.

Polemistul de extremă dreapta Eric Zemmour, vedeta unui talk-show de televiziune, cotat în câteva sondaje din toamnă cu al doilea scor după Macron, a coborât în intenţiile de vot la 14,5% faţă de 16% în octombrie.

Acest scor îl plasează la egalitate cu Marine Le Pen, preşedinta partidului Adunarea Naţională (fostul Front Naţional, de extremă dreapta), care a înregistrat un regres similar.

Liderul Verzilor, Yannick Jadot, şi candidatul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, sunt cotaţi fiecare cu câte 8,5% din intenţiile de vot.

Sondajul, la care au participat mai mult de 10.000 de persoane, a fost realizat online în intervalul 7-13 decembrie.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro