Sari direct la conținut

Germania caută în Qatar alternative la gazul rusesc

HotNews.ro
Ministrul german al Economiei, in Qatar, Foto: Captura video
Ministrul german al Economiei, in Qatar, Foto: Captura video

​Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a anunțat că Germania și Qatar au convenit asupra unui parteneriat energetic pe termen lung. Acesta este un pas către reducerea dependenței de gazul rusesc, în contextul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina.

Habeck a declarat, duminică, la Doha, după o întâlnire cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, că a fost „foarte” ferm de acord să intre într-un parteneriat energetic pe termen lung. O fotografie postată de Spiegel.de poate sugera poziția de pe care a negociat ministrul german al Economiei cu emirul numit, care este ministrul Comerțului și Economiei din Qatar.

Spiegel mai precizează: „Qatar este o țară care respectă drepturile omului doar într-o măsură limitată, chiar dacă unele lucruri s-au îmbunătățit ca urmare a dezbaterii despre Cupa Mondială de fotbal. Cu toate acestea, homosexualitatea este încă interzisă prin lege în țară, iar Qatarul se află, de ani de zile, în eșalonul inferior al listei libertăților presei, pe care o întocmesc Reporterii fără Frontiere”.

Gaz lichefiat și energii regenerabile

Habeck nu a dorit să furnizeze nicio informație cu privire la cantitățile convenite. Companiile care l-au însoțit în Qatar intră acum în negocieri contractuale cu furnizorii. Înainte de călătorie, ministrul german spusese că este vorba de livrări pe termen scurt și pe termen lung. Qatar este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de gaz natural lichefiat (GNL). Habeck (Verzi) vrea să promoveze construcția de terminale GNL în Germania. Ministrul a spus că parteneriatul convenit cu Qatar nu include doar aprovizionarea cu GNL, ci și extinderea energiilor regenerabile și măsuri de eficiență energetică. Companiile germane ar putea oferi serioasă experiență în aceste domenii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro