Sari direct la conținut

Canada a trimis alte două nave de război în Marea Baltică

HotNews.ro
Canada a trimis alte două nave de război în Marea Baltică

​Canada a trimis duminică două nave de război în Marea Baltică şi în Atlanticul de Nord şi care s-au alăturat celor două fregate aflate deja în regiune pentru a întări flancul estic al NATO ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Navele HMC Kingston şi Summerside vor fi desfăşurate timp de patru luni în cadrul unor ”măsuri de descurajare în Europa Centrală şi de Est”, lansate după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, a anunţat Marina canadiană într-un comunicat.

În octombrie, navele vor participa la exerciţii subacvatice de îndepărtare a minelor şi vor menţine un „nivel ridicat de pregătire” care le va permite ”să răspundă rapid şi eficient în sprijinul oricărei operaţiuni NATO”, a precizat sursa citată.

HMCS Halifax şi Montreal urmează să revină în iulie de la operaţiunea „Reassurance”, care vizează să descurajeze Rusia în orice intervenţie în ţările Europei Centrale şi de Est şi care este cea mai amplă din punct de vedere al efectivelor condusă de Canada în Europa în ultimul deceniu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro